Bilant al politistilor de la Crima Organizata

25 03. 2002, 18:44
Ofiterii din cadrul CZCCOA Alba Iulia au confiscat, în 2001, aproape 58 de kilograme de droguri, în aceeasi perioada de timp fiind cercetate 31 de persoane si solutionate 13 cauze penale. Captura de droguri facuta în 2001 a fost de opt ori mai mare decât cea realizata în ultimii

Ofiterii din cadrul CZCCOA Alba Iulia au confiscat, în 2001, aproape 58 de kilograme de droguri, în aceeasi perioada de timp fiind cercetate 31 de persoane si solutionate 13 cauze penale. Captura de droguri facuta în 2001 a fost de opt ori mai mare decât cea realizata în ultimii trei ani.

S-a spus multa vreme ca România nu poate deveni o piata a consumatorilor de droguri, dupa ce se acceptase ideea ca este integrata în „Ruta balcanica” a traficantilor de droguri.

Dinamica ascendenta a acestui flagel (traficul si consumul de droguri) este demonstrata si de rezultatele lucratorilor Centrului Zonal de Combatere a Crimei Organizate si Antidrog (CZCCOA) Alba Iulia, în a carei arie de competenta se afla judetele Alba, Hunedoara si Sibiu, bilantul activitatii, de la reorganizarea centrului, în 15 aprilie 2001, fiind remis presei la sfârsitul saptamânii trecute.

Astfel, anul trecut au fost solutionate 13 cauze penale, fiind cercetate 31 de persoane, în marea lor majoritate tineri, elevi si studenti. În 2001, s-au ridicat si confiscat 57, 7 kilograme droguri (57,5 kg. cannabis, 4,6 gr. heroina si 150 gr. alte categorii), ceea ce reprezinta o crestere de opt ori mai mare decât capturile realizate în trei ani (1998-2000).

Traficanti si consumatori de droguri

Politistii hunedoreni din cadrul CZCCOA Alba Iulia au destramat filiera compusa din Gabriel Vasile Azoitei, 19 ani, din Deva, fara ocupatie, Ovidiu Cornea, 18 ani, elev la Liceul nr.1 Hunedoara, Emilian George Igna, 19 ani, din Hateg, fara ocupatie, si Adrian Eugen Daraban, 16 ani, elev la Liceul Teoretic din Hateg.

Politistii au stabilit ca, în perioada august-septembrie 2001, cei patru s-au deplasat de mai multe ori într-o zona deluroasa din vecinatatea orasului Hateg, unde era cultivata, pe o suprafata de 1.000 de metri patrati, o cultura de cannabis, ascunsa printre copaci si arbusti.

De aici, cei patru tineri au recoltat, pentru consum propriu si distributie, diferite cantitati de masa vegetala, o parte fiind descoperita în timpul efectuarii perchezitiilor domiciliare. În plus, la domiciliul lui Emilian George Igna, politistii au mai gasit si un dispozitiv artizanal, care era folosit la inhalarea fumului.

Trafic de persoane

În prima jumatate a acestei luni, o filiera internationala de traficanti de persoane, care racola si transporta în Olanda, în vederea practicarii prostitutiei, tinere de pe raza judetelor Hunedoara, Arad, Sibiu, Mures si Vâlcea.

Astfel, în 11 martie, ofiterii CZCCOA Alba Iulia i-au prins în flagrant pe Dogan Huseyin, cetatean cu dubla cetatenie, turca si olandeza, si Maria Hubertina van Goudzwaard, cetatean olandez, domiciliata în Haga (Olanda), în timp ce transportau cu autoturismul, având destinatia Olanda, unde urmau sa se prostitueze, doua tinere de 16 si 27 de ani.

Cei doi au fost arestati pentru proxenetism si trafic de persoane, si risca o pedeapsa cu închisoarea de pâna la 15 ani.

Urmarit prin Interpol, prins la Orastie

Lucratorii Centrului Zonal Alba Iulia, în colaborare cu Biroul ofiterilor de legatura ai politiei germane la Bucuresti, au reusit în 14 martie 2002 prinderea, pe raza municipiului Orastie, a cetateanului german Horst Stephan Fiedler .

Acesta era urmarit prin Interpol, la solicitarea BKA Weisbaden, pentru jaf armat, furt calificat si înselaciune prin intermediul calculatorului. Fiedler locuia de mai multa vreme în municipiul Orastie, la domiciliul concubinei sale, Claudia V., de 25 de ani.

Împotriva infractorului, deosebit de periculos, Parchetul de pe lânga Curtea de Apel Alba Iulia a luat masura arestarii, pe timp de 40 de zile, urmând a fi extradat autoritatilor germane.

Tudor Stirbu [Hunedoreanul]