Bijuteriile Coroanei britanice, la un pas de a fi furate!

12 11. 2012, 17:00

Hoțul a sărit peste una dintre porțile cetății și, după aceea a reușit să mai treacă de o ușă, intrând în încăperea unde se aflau, într-o cutie metalică sigilată, toate cheile „necesare” pentru a ajunge la tezaur.

Gardienii Turnului din Londra l-au văzut pe hoț, însă, datorită regulilor extrem de stricte pe care trebuie să le urmeze, nu au putut decât să anunțe prin radio poliția.

La sosirea poliției, se pare că hoțul încerca să deschidă ușile trezoreriei, însă s-a lăsat păgubaș și s-a făcut nevăzut.

În timp ce poliția a confirmat că a primit o sesizare și a deschis o investigație în acest sens, purtătorul de cuvânt al instituției care administrează Turnul Londrei insistă pe faptul că Bijuteriile Coroanei sunt și vor fi în siguranță, în ciuda erorii care a făcut posibil furtul cheilor. Cu toate acestea, toate încuietorile compromise vor fi schimbate.

Singura dată când s-a reușit furtul Bijuteriilor Coroanei a fost în 1671, când colonelul Thomas Blood împreună cu doi complici, îmbrăcați în haine de călugăr, au reușit să fure coroana, sceptrul și bula regală (orb), fiind prinși în ultimul moment, când încercau să părăsească Turnul. Desi epoca este renumită pentru cruzimea cu care erau pedepsiți criminalii, colonelul Blood a fost iertat de regele Charles al II-lea.