Beyonce şi Jay-Z vor cânta la nunta actorilor Angelina Jolie şi Brad Pitt
Cei doi cântăreţi, care au încheiat de curând secţiunea americană a turneului lor mondial comun „On The Run”, au fost invitaţi să susţină un concert la petrecerea de nuntă a actorilor Brad Pitt şi Angelina Jolie, la insistenţele celor şase copii ai cuplului Jolie-Pitt, informează Mediafax.
Foto: Hepta
„Brad le-a spus lui Beyonce şi Jay-Z că cei şase copii ai lor, în special Maddox, îi adoră. Le-a spus că acea zi specială din viaţa sa, când îşi va uni destinele cu Angelina Jolie, va deveni una extraordinară dacă vor cânta amândoi la petrecerea lor de nuntă”, a declarat o sursă, pentru tabloidul The Daily Star.
Foto: Hepta
Beyonce şi Jay-Z nu le-au făcut celor doi actori o promisiune fermă în acest sens, din cauza programelor lor foarte aglomerate, însă au spus că vor încerca să ajungă la ceremonie.
„S-au simţit flataţi şi au spus că vor face tot ce vor putea pentru a face loc acelei zile în programele lor foarte aglomerate, în funcţie de data la care va avea loc nunta”, a adăugat aceeaşi sursă.
Între timp, cei doi cântăreţi, care au împreună o fiică, au decis să petreacă o vacanţă de câteva zile în reşedinţa discretă pe care buna lor prietenă Gwyneth Paltrow o deţine în Los Angeles. Ei preferă să evite astfel paparazzi şi zvonurile tot mai insistente apărute în presa americană despre existenţa unor probleme în mariajul lor.
Potrivit presei americane, Beyonce şi Jay-Z vor rămâne în acea vilă din Brentwood până la începutul lunii septembrie, după care vor merge în Franţa, unde vor susţine, pe 12 şi 13 septembrie, ultimele două concerte pe care le au programate în turneul „On The Run”.