Beyonce a fost surprinsă de paparazzi în timp ce mergea la vizionări de case, fără compania soţului ei Jay-Z. În vremurile bune, cei doi făceau împreună aceste lucruri, astfel că separarea lor nu este doar o vorbă aruncată în vânt.
Potrivit New York Post, Beyonce ar fi pus ochii pe un penthouse în Chelsea în valoare de 21,5 milioane de dolari şi 4.045 mp, în care să stea alături de fiica ei Blue Ivy, în vârstă de 2 ani.
Potrivit celor de la Post, „Jay-Z a fost mereu implicat în afacerile cu locuinţe, iar lipsa lui de acum spune multe”.
Actuala locuinţă a cuplului are nu mai puţin de 8.309 mp, o locuinţă extrem de spaţioasă şi pe gustul rapper-ului, care nu s-ar muta în niciun chip într-o locuinţă mai mică.
Cele mai multe voci susţin că întrebarea cea mare nu este dacă se despart sau nu cei doi, ci când anume. Motivul despărţirii lor ar fi aventura lui Jay-Z cu Mya, o cântăreaţă de R&B în vârstă de 34 de ani. Rapper-ul şi Beyonce au încercat să facă terapie de cuplu pentru a trece peste problemă, însă nu au avut niciun rezultat.