În 2009, o femeie din Barbados, țara de origine a Rihannei, lansa zvonul potrivit căruia celebra cântăreață i-ar fi făcut sex oral lui Jay-Z, cel care a descoperit-o și a ajutat-o să aibă succesul de care se bucură în prezent.
„A fost ceva de genul: „Cu siguranță că i-a făcut sex oral lui Jay-Z (43) ca să ajungă celebră”. Zvonul umbla peste tot în Barbados și a ajuns și la Jay-Z, iar mie îmi era atât de rușine încât nu-l mai puteam privi în ochi. M-am simțit tare aiurea”, a declarat Rihanna la momentul respectiv.
Un an mai târziu, o prostituată susținea că a avut o relație cu soțul lui Beyonce și, mai mult, a rămas însărcinată cu el.
Astăzi, la început de an, Jay-Z este din nou târât în scandal, alături de noua sa protejată – Rita Ora. Publicațiile internaționale scriu că rapper-ul și-ar fi înșelat soția cu Rita, artista în vârstă de doar 22 de ani. Zvonul a fost lansat de Holly Hagan, o altă celebritate din Marea Britanie.
Rita Ora a fost iubita lui Rob Kardashian, fratele celebrei Kim Kardashian, după despărțirea acesta mărturisind că artista l-a înșelat cu 20 de bărbați.