Beyonce a susținut un concert în Sao Paulo, Brazilia, duminică seară, și a avut parte de un incident neplăcut cauzat de un fan. În timp ce cânta și dansa, Beyonce s-a apropiat de mulțimea de fani care înconjura scena, iar un bărbat a fost atât de încântat încât a tras-o de pe scenă.
Agenții de pază au intervenit imediat și au ajutat-o pe Beyonce să revină.
Cântăreața s-a comportat exemplar, continuând să cânte și să danseze ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Mai mult, ea și-a asigurat fanii că situația este sub control și le-a făcut semn agenților să nu fie prea aspri cu fanul ei. Beyonce este recunoscută pentru profesionalismul de care dă dovadă în situații neplăcute, ea neavând gesturi necontrolate sau reacții exagerate.
Vremea apropo îți oferă mai multe informații despre vremea din orașul tău.
Mai târziu, artista chiar l-a întrebat pe bărbatul respectiv cum îl cheamă și i-a spus: „Mulțumesc! Și eu te iubesc! Vă iubesc pe toți”, informează Daily Mail. În clipul de mai sus puteți vedea incidentul din Brazilia.