Beyonce, cele mai multe nominalizări din istorie la Grammy 2015
Beyonce a întrecut-o la numărul de nominalizări pe Dolly Parton – care deţinea recordul de 46 de selecţii – şi a devenit astfel cea mai nominalizată cântăreaţă din istoria acestor premii, informează hollywoodreporter.com. Astfel, Beyonce a obţinut până în prezent 49 de nominalizări şi are 17 premii câştigate.
Nominalizările la premiile Grammy 2015 au fost anunţate vineri. Printre artiştii nominalizaţi la această ediţie se numără şi Sia, Taylor Swift şi Pharrell Williams.
La categoria „cel mai bun album al anului” lupta se dă între Beck („Morning Phase”), Beyonce („Beyonce”), Ed Sheeran („x”), Sam Smith („In The Lonely Hour”) şi Pharrell Williams („Girl”).
Foto: AFP – Mediafax Foto
În ceea ce priveşte categoria „cântecul anului”, nominalizaţii sunt Meghan Trainor, cu „All About That Bass”, Sia, cu „Chandelier”, Taylor Swift, cu „Shake It Off”, Sam Smith, cu „Stay With Me” (Darkchild Version), şi Hozier, cu „Take Me to Church”.
Pe de altă parte, la categoria „înregistrarea anului”, pe lista nominalizaţilor se află Iggy Azalea featuring Charli XCX („Fancy”), Sia („Chandelier”), Sam Smith („Stay With Me” – Darkchild Version), Taylor Swift („Shake It Off”) şi Meghan Trainor („All About That Bass”).
Iggy Azalea, Bastille, Brandy Clark, Haim şi Sam Smith au fost nominalizaţi la categoria „cel mai bun artist debutant”, iar la categoria „cel mai bun videoclip”, nominalizaţii sunt Pharrell Williams („Happy”), Arcade Fire („We Exist”), DJ Snake şi Lil Jon („Turn Down for What”), Sia („Chandelier”) şi Woodkid feat. Max Richter („The Golden Age”).
Foto: AFP – Mediafax Foto
De asemenea, la categoria „cel mai bun album pop”, nominalizaţii sunt Coldplay („Ghost Stories”), Miley Cyrus („Bangerz”), Ariana Grande („My Everything”), Katy Perry („Prism”), Ed Sheeran („X”) şi Sam Smith („In the Lonely Hour”).
La categoria „cea mai bună intepretare pop”, nominalizaţii sunt John Legend, cu „All of Me (Live)”, Sia, cu „Chandelier”, Sam Smith, cu „Stay With Me”, Taylor Swift, cu „Shake It Off”, şi Pharrell Williams, cu „Happy”, în timp ce la categoria „cea mai bună interpretare pop a unui duo/ grup”, pe lista nominalizaţilor se află Iggy Azalea feat. Charli XCX, cu „Fancy”, Coldplay, cu „A Sky Full of Stars”, A Great Big World with Christina Aguilera, cu „Say Something”, Jessie J, Ariana Grande şi Nicki Minaj, cu „Bang Bang”, şi Katy Perry feat. Juicy J, cu „Dark Horse”.
În ceea ce priveşte categoria „cel mai bun album country”, eligibili pentru premiu sunt Dierks Bentley („Riser”), Eric Church („The Outsiders”), Brandy Clark („12 Stories”), Miranda Lambert („Platinum”) şi Lee Ann Womack („The Way I’m Livin'”).
Mai multe detalii pe Mediafax!