Vicepreședintele clubului Beșiktaș Istanbul, Yildirim Demiroren, a declarat ca jucatorul Ilhan Mansiz, care s-a evidențiat în timpul Cupei Mondiale, nu este de vînzare, dupa ce responsabilii gruparii Chievo Verona s-au aratat interesați de achiziționarea acestuia.
Jucatorul formației Beșiktaș, antrenata de românul Mircea Lucescu, a fost unul dintre fotbaliștii importanți ai naționalei Turciei la Cupa Mondiala din Coreea de Sud și Japonia, el înscriind golul de aur în meciul cu Senegal, care a asigurat calificarea echipei turce în semifinalele competiției asiatice. De asemenea, Ilhan a marcat doua goluri în meciul cîștigat de Turcia în fața selecționatei sud-coreene din finala mica a CM-2002.
„Este adevarat ca am primit o oferta din partea clubului Chievo, dar nu le-am dat nici macar un raspuns. Ilhan este jucatorul vedeta al echipei. Obiectivul nostru este sa cîștigam titlul național în anul în care sarbatorim centenarul. Deci, nu dorim sa-l transferam pe Ilhan la nici o echipa. Foarte multe cluburi doresc sa-l cumpere, dar toate au primit același raspuns. Ilhan nu este de vînzare”, a declarat vicepreședintele clubului Beșiktaș.
Sursa: www.mediafax.ro