Berlusconi: Aroganța lui Sarkozy depășește inteligența sa

De: Marian Andrei / 17.09.2012, 09:35
Berlusconi: Aroganța lui Sarkozy depășește inteligența sa
Fostul șef al guvernului italian Silvio Berlusconi a afirmat, ieri, într-un interviu, că fostul președinte francez Nicolas Sarkozy era o persoană "a cărei aroganță depășește inteligența".

 

„Francezii l-au pedepsit pentru aroganța sa”, a adăugat Berlusconi, evocând înfrângerea electorală suferită de Nicolas Sarkozy în fața lui François Hollande.

Silvio Berlusconi și Nicolas Sarkozy nu au avut niciodată relații amicale, Il Giornale acuzând-o în iulie 2009 pe Carla Bruni, soția președintelui francez, de „mojicie” pentru că a ignorat reuniunile organizate pentru soțiile liderilor G8, printre care și o întâlnire cu Papa.

 

Nici actualul președinte francez, François Hollande, nu se bucură de favorurile lui Silvio Berlusconi, care a apreciat, în cursul interviului, că „având un guvern de stânga, Franța va sfârși rapid ca noi„, făcând aluzie la recesiunea care afectează în prezent peninsula.