Berea, „alimentul” de bază al românului

De: Dragos Tanase / 08.08.2012, 13:30
Berea,
Într-un clasament al produselor care nu lipsesc din frigider vara, berea se situează chiar înaintea unui produs popular în timpul sezonului cald cum este înghețata, potrivit unui studiu al GfK la solicitarea Asociației Berarii României.

Aproape jumătate dintre români (46%) au consumat bere în ultima lună, iar 49% dintre aceștia spun că berea nu le lipsește din frigider, mai ales în perioada verii.

Studiul a fost efectuat pe un eșantion reprezentativ la nivel național, de 1.024 persoane, bărbați și femei, cu vârsta peste 18 ani, iar perioada în care s-a derulat studiul a fost mai – iunie 2012.

Ca fapt divers, la EURO 2012, fanii au băut 500.000 de litri de bere numai la Kiev. Ediția din acest an a Campionatului European nu s-a remarcat numai prin meciuri, ci și prin organizare. Astfel, pentru suporterii care nu au mai prins, din diverse motive, bilete pe stadion, gazdele au organizat așa-numite fun-zone, în care aceștia să poată urmări meciurile și să bea o bere… două… trei. :-))

Află ce cantități de bere se consumă și în ce zone, în România, pe Mediafax.ro