Ben Stiller va regiza și va juca împreună cu Cate Blanchett în adaptarea pentru marele ecran a serialului ”The Champions”
Ben Stiller și Cate Blanchett fac echipă pentru a transforma serialul de televiziune de spionaj din anii 1960 ”The Champions” într-un film.
Pe lângă actorie, Stiller regizează viitoarea adaptare cinematografică. Blanchett produce prin compania ei Dirty Films, iar Stiller produce prin casa sa de producție Red Hour Productions. Printre producători se mai numără ITV Studios America și New Republic Pictures.
Filmul ”The Champions”, care aduce un omagiu serialului TV al lui Dennis Spooner, are în centrul acțiunii trei agenți ai Națiunilor Unite al căror avion se prăbușește în Himalaya. După ce sunt salvați de o civilizație avansată care trăiește în secret în Tibet, li se acordă abilități intelectuale și fizice îmbunătățite. Când agenții se întorc în lumea exterioară, își folosesc noile calități supraumane pentru a deveni campioni ai legii, ordinii și justiției.
„‘Champions’ reprezintă o adevărată bijuterie, care va entuziasma o nouă generație în același mod ciudat și magnific în care ne-a vorbit seria originală. De mult îmi doream să lucrez cu Ben – regizorul și actorul. Este unul dintre cei mai implicați și versatili regizori care lucrează astăzi. Oricine poate face atât ”Zoolander” cât și ”Escape at Dannemora” este o forță creativă care trebuie luată în considerare”, a spus Cate Blanchett.
Ben Stiller a adaugat: „Sunt un mare fan al lui Cate de foarte mult timp. Sper că acest proiect îi va ajuta pe oameni să o ia în sfârșit în serios ca actriță.”
”The Champions” a fost difuzată în Marea Britanie pe ITV. Serialul, care are 30 de episoade, a fost difuzat în SUA pe NBC începând cu vara anului 1968. Din distribuție au făcut parte Stuart Damon, Alexandra Bastedo, William Gaunt și Anthony Nicholls.
Foto: Profimedia Images
CITEȘTE ȘI: Lady Gaga, Jared Leto, Mădălina Ghenea, apariții uluitoare la premiera „House of Gucci”