Beckham i-a daruit sotiei sale un inel scump

05 04. 2004, 18:38
Jucătorul echipei Real Madrid, David Beckham, i-a dăruit sotiei sale Victoria, care a împlinit, sîmbătă, 30 de ani, un inel cu diamant roz în valoare de un milion de lire sterline, informează cotidianul "The Sun". Potrivit sursei citate, David

Jucătorul echipei Real Madrid, David Beckham, i-a dăruit sotiei sale Victoria, care a împlinit, sîmbătă, 30 de ani, un inel cu diamant roz în valoare de un milion de lire sterline, informează cotidianul „The Sun”.

Potrivit sursei citate, David Beckham a cumpărat inelul și o pereche de cercei de la magazinul londonez „Asprey’s”.

„Diamantele roz sînt cele mai scumpe, deci l-au costat o avere. El spune însă că Victoria merită toată această cheltuială. De asemenea, David s-a gîndit că îi transmite un bun mesaj Victoriei – diamantele sînt eterne, ca și căsnicia lor”, a afirmat un apropiat al fotbalistului englez. 

Persoana respectivă a menționat că Beckham a cerut sfatul lui Elton John, cu care este prieten, înainte de a alege un cadou pentru soția sa. 

„Victoria are tot ce și-ar putea dori vreodată cineva, însă toată lumea știe că diamantele sînt cele mai bune prietene ale femeilor”, a spus persoana din anturajul internaționalului englez.  

Victoria Beckham deține mai multe diamante dăruite de soțul ei. Doar inelul de logodnă a costat 120.000 de lire sterline.

Potrivit site-ului skynews.com, în ciuda scandalului iscat după ce Beckham a fost acuzat că și-a înșelat soția, familia fotbalistului ocupă locul 621 în topul celor mai bogați 1.000 de oameni din Marea Britanie, care va fi publicat, duminică, în cotidianul „The Times”.

Averea celor doi a crescut, în ultimul an, de la 50 de milioane de lire sterline la 65 de milioane de lire sterline. În topul celor mai bogați britanici se mai află fotbaliștii Robbie Fowler și Michael Owen, pugilistul Naseem Hamed și pilotul de Formula 1, Jenson Button.

Mediafax