Becali il ataca si pe Hagi

Apropo.ro / 19.02.2004, 09:54
Becali il ataca si pe Hagi
Patronul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat ca nu se aștepta sa fie tratat "cu atîta rautate, prostie și invidie" de fostul selecționer Gheorghe Hagi, în legatura cu scandalul jucatorilor steliști care nu s-au prezentat la echipa naționala pentru turneul din Cipru.

Patronul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat ca nu se aștepta sa fie tratat „cu atîta rautate, prostie și invidie” de fostul selecționer Gheorghe Hagi, în legatura cu scandalul jucatorilor steliști care nu s-au prezentat la echipa naționala pentru turneul din Cipru.

Fostul antrenor al echipei naționale, Gheorghe Hagi, a declarat, marți seara, în cadrul unei emisiuni televizate, ca Gigi Becali își face imagine jignind pe toata lumea. „Gigi nu are dreptul sa-l jigneasca pe Iordanescu. Poți avea o parere contradictorie, dar nu sa jignești. Gigi își face imagine, pe toata lumea ataca, pe toata lumea jignește. Interes național și patriotic nu mai exista. Exista doar bani care cumpara oameni, cuvîntul lor și personalitatea lor”, a spus Hagi.

În replica, Gigi Becali a spus ca Hagi a fost un mare fotbalist, „dar ca om este nimic”. „Hagi a sperat ca vine la Steaua și cînd și-a dat seama ca nu voi renunța la Victor Pițurca a început sa ma atace. Pițurca nu va pleca de la Steaua decît cînd va dori el, pentru ca mi-a fost loial întotdeauna, nu ca alții. Sînt surprins, sînt tulburat, nu ma așteptam ca nașul meu (n.r. – Hagi este nașul de cununie al lui Gigi Becali) sa ma trateze cu atîta rautate, prostie și invidie. Cînd am mai fost certați, familia mi-a cerut sa ma împac și am facut-o. Acum toți sînt dezamagiți de Hagi. Ca fotbalist a fost mare, dar ca om e nimic. Nu voi mai vorbi niciodata cu el”, a spus Becali.

Patronul stelist a adaugat ca fostul internațional nu poate sa-și spuna parerea în acest scandal. „Este singurul jucator din lume care a condiționat prezența la naționala de demiterea antrenorului care a calificat echipa. Cum poate el sa-i judece, cînd a facut un gest incalificabil?”, a mai spus Becali.

Pe de alta parte, Hagi este susținut de președintele Federației Române de Fotbal, Mircea Sandu, și de selecționerul Anghel Iordanescu.

„Hagi și-a dedicat întreaga viața fotbalului românesc, echipei Steaua și echipei naționale. Este un bun cunoscator al fotbalului și trebuie sa ținem cont de opiniile lui”, a spus Iordanescu.

La rîndul sau, Mircea Sandu a declarat ca Hagi are dreptate. „Hagi și orice jucator al echipei naționale gîndesc întotdeauna numai bine. Cine gîndește altceva nu apreciaza ce eforturi se fac pentru a juca la echipa naționala, pentru a face performanța la prima reprezentativa și pentru a aduce glorie sportului românesc”, a afirmat președintele FRF.

Mediafax