Becali: Dacă nu iau campionatul ăsta, la revedere, mă las
„Dacă nu iau campionatul ăsta, la revedere, mă las. Fotbalul este cel mai frumos lucru din câte am făcut eu, excluzând lucrurile spirituale, credința, dar fotbalul este frumos când câștigă echipa ta. Când te chinui și ai emoții și crezi că sănătatea ta poate fi pusă în joc te bate gândul”, a spus Becali .
Ulterior el a revenit asupra declarației, spunând: „Eu nu mă retrag decât atunci când mă duce la cimitirul Sf. Ilie, eu la nervi spun asta”.
Becali a mai afirmat că se aștepta ca meciul să fie mai ușor pentru Steaua și că Robert Dumitru este unul dintre cei mai buni arbitri, pe care l-a lăudat mereu, dar de această dată a greșit.
Formația Steaua a învins, luni seară, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa Concordia Chiajna, în ultimul meci al primei etape din Liga I, ediția 2012/2013, unicul gol al partidei fiind înscris de Raul Rusescu, în minutul 50.