Bebelușul care ia foc singur
Rajeshwari Karnan (23 de ani) și Karnan Perumal (26 de ani), un cuplu din statul indian Tamil Nadu, s-au bucurat nespus când cel de-al treilea copil al familiei, Rahul, a venit pe lume, fără să știe că fericirea lor se va transforma într-un coșmar.
Într-o zi, femeia își spăla fiica și l-a auzit pe Rahul plângând în casă. Speriată, a fugit către el, iar înainte să ajungă un vecin a alertat-o că fiul ei a luat foc.
Vremea apropo îți oferă mai multe informații despre vremea din orașul tău.
„Avea o flacără pe abdomen și alta pe un genunchi, iar soțul meu a venit repede cu un prosop pentru a stinge focul. M-am speriat foarte tare”, a declarat Rajeshwari pentru New York Times.
Părinții și-au dus imediat bebelușul la spital, dar și medicii au fost șocați de afecțiunea micuțului. După externare, Rahul a mai luat foc de trei ori și s-a ales cu arsuri de gradul 1 și 2. Familia a fost apoi nevoită să se mute în alt sat, din caza vecinilor care se temeau că bebelușul ar putea provoca incendii serioase în zonă.
În august, cuplul a dus copilul la alt spital din Chennai, unde din nou medicii au fost uimiți și chiar i-au bănuit pe parinți că și-ar fi incendait copilul. Ei și-au dat seama apoi că Rahul ar putea fi victima unui fenomen ciudat, numit combustie umană spontană.
Deși această boală este menționată de secole, nimeni nu credea că există în realitate. Potrivit unei ipoteze apărute în anul 1806, consumul excesiv de alcool ar fi fost principala cauză a combustiei umane spontane. În 1832, o revistă victoriană scria de asemenea că cei care consumă mult alcool pot lua foc subit, dar mai târziu știința a infirmat ipoteza.
Cercetătorul britanic Brian J. Ford spune că o cauză ar putea fi acetona pe care corpul uman o produce natural. La oamenii normali aceasta este eliminata prin urină, dar în cazul celor bolnavi acetona se poate acumula în corp până când mirosul ei specific poate fi simțit în respirație. În plus, acetona se infiltrează în grăsimea corpului, iar acesta devine puternic inflamabil.
Deși teoria omului de știință pare credibilă, medicii care l-au consultat pe Rahul au descoperit că nivelul acetonei din corpul său era în parametri normali. Încă nu se știe exact adevărata cauza a flăcărilor care cuprind corpul copilului, dar părinții lui nu își mai asumă riscuri și îl așează mereu în apropiierea unor surse de apă.