Beatrice Rancea: “Nu dansez pentru mine şi nu dansez pentru bani, eu dansez gratis”

Ori de câte ori este întrebată despre începuturile ei pe scena, Beatrice îşi aminteşte orele de muncă, visele de atunci, primele ei spectacole, dar si momentul îngrozitor în care a trebuit să renunţe, „În momentul în care eu mi-am rupt genunchiul prima dată pe scenă, nu închiseseră bine trapa la scenă, şi la o turaţie, la o piruetă, mi-a intrat laba piciorului şi tot genunchiul şi-a facut mai departe rotaţia. Primul gând a fost să nu cad în scenă pentru că e groaznic când cade un interpret în scenă. Dirijorul nu ştie ce să mai facă, dacă să dirijeze sau să oprească orchestra, regizorul de culise nu ştie ce să facă, dacă să închidă cortina sau nu. Am ieşit pe picioare cât de cât în culise şi am căzut acolo. Atunci m-a durut, niciun coleg de-al meu nu a vrut să dea declaraţie, cum se făcea pe vremea aceea, că a fost accident de muncă. Nimeni n-a vrut să recunoască că eu mi-am rupt piciorul pe scenă. Pur şi simplu. Am întâlnit cu regret oameni care fac rău numai ca să facă rău…cum zice Camus: răutatea dezinteresată este cea mai periculoasă…. În operă trăieşti altfel, şi ăsta e motivul pentru care nu mi-am dorit din 90, când am renunţat la ea să revin pentru că e o lume extrem de strictă, e o lume specială. Şi da, e o lume tristă…am avut colegă de cabină, colegă de clasă, colegi în operă care s-au sinucis în momentul în care au fost pensionaţi. Ţi se pare că nu mai rămâne nimic şi la 40 de ani e foarte greu să rămâi acasă, să nu mai însemni nimic, indiferent dacă ai dansat ca solist sau ca ansamblu. Da, într-adevăr, e o lume trista .. Şi cu toate astea, dacă nu aveam un final atât de brusc, de total, niciodată nu aş fi renunţat la dans, pentru că dansul era viaţa mea”, sună mărturia zguduitoare a uneia dintre cele mai cunoscute balerine de la noi.Despre cum a ajuns apoi să facă regie de teatru, despre celebra întâlnire cu Andrei Şerban, întâlnire care i-a schimbat viaţa, dar şi despre reticenţele cu care a fost primită ca regizoare Beatrice Rancea povesteşte întotdeauna cu însufleţire, uneori amuzată, alteori uşor iritată. Dar oriunde a ajuns, unde a dus-o viaţa, a reuşit, a lăsat ceva în urma ei, s-a vorbit mult despre ea, a stârnit pasiuni şi, de multe ori, adevărate scandaluri.

Şi după tot acest parcurs spectaculos, a ajuns, din nou, la operă. Şi nu oricum, ci ca director al Operei Naţionale din Iaşi. Aici şi-a propus din nou lucruri mari, spectacole mari, nume mari ale genului aduse în Iaşi; şi-a propus să revigoreze instituţia, să o aducă în prima linie şi , din nou, a reuşit. Dar, mai mult decât atât, nu a putut să stea departe de scenă, dansează din nou să o face gratuit. „Dacă îmi spunea cineva că la 50 de ani încă o să dansez… Doamne fereşte, la 30 am terminat cu dansul, stop. Am primit invitaţii să fiu pe scenă, dar am refuzat complet şi uite că acum am avut 4 spectacole în repertoriu pe care n-a avut cine să le danseze, pentru că ar fi trebuit să aduc balerini din Bucureşti sau din altă parte. Şi nici nu puteam să nu onorez două invitaţii ale unei mari coregrafe. Sigur că mi-a fost greu să ies pe scenă. În primul rând a trebuit să slăbesc 9 kg în mai puţin de o lună. Nu te poţi prezenta oricum în faţa publicului. Acum mărturisesc că iar trebuie să slăbesc, să pot dansa peste o lună. Din păcate, eu în momentele foarte tensionate, fac bulimie de stres. Acum n-am mâncat de ieri, de alaltăieri, dar într-o noapte pot să mă îngraş 3 kg pentru că mănânc toată noaptea de stres…Nu dansez pentru mine şi nu dansez pentru bani. Noi ca manageri se ştie, nu avem voie să ne plătim, deci eu dansez pe gratis. Dar mă simt foarte bine, nu mă plâng”, spune Beatrice la Digi24.
Sâmbătă seara, Iuliana Ciugulea are parte de „Conversaţii esenţiale” în compania unei învingătoare, a unei femei care ajuns foarte cunoscută, doar prin forţe proprii, într-o lume deloc prietenoasă, un simbol pe nume Beatrice Rancea.