Viaţa la Hollywood, sau cel puţin în felul cum e prezentată în paginile revistelor de divertisment, pare a fi ultimul loc de unde cineva ar vrea să fugă. Avioane particulare, festivaluri de film, petreceri după petreceri, întâlniri cu sponsori, impresari şi şefi de studiouri, suite de asistenţi personali, publicişti, impresari şi manageri; de ce ţi-ai dori să pierzi fie şi un minut dintr-o astfel de viaţă? După cum ştiu foarte bine Bear Grylls şi alţi iubitori ai naturii, nimic nu se compară cu puterea sălbăticiei când cineva simte nevoia să se revitalizeze.
În fiecare săptămână, legendarul aventurier şi instructor de supravieţuire va însoţi o vedetă într-o aventură de 48 de ore prin sălbăticie. Împreună vor înfrunta diverse obstacole care le vor pune la încercare forţa fizică şi psihică, testându-le limitele. Iar în final, ajunşi la capătul fiecărui traseu, vor simţi că au trăit o adevărată renaştere spirituală.
În acest program TV alternativ, cu episoade de o oră, Vedete în sălbăticie cu Bear Grylls, celebrul aventurier şi expert în tehnici de supravieţuire invită şase vedete în zone izolate şi sălbatice din întreaga lume, pentru o experienţă unică de 48 de ore.
Fiecare dintre aceste vedete va înfrunta sălbăticia necruţătoare în câte o călătorie plină de acţiune care necesită o forţă incredibilă, fiecare într-o altă locaţie izolată. De la salturile cu paraşuta în Munţii Catskill, până la coborârea în rapel pe stâncile din Utah sau confruntarea cu ploaia torenţială şi vântul puternic din Scoţia, Grylls şi invitaţii săi celebri vor fi nevoiţi să-şi depăşească limitele fizice şi psihice pentru a ajunge cu bine la capătul călătoriei.
Noua emisiune Vedete în sălbăticie cu Bear Grylls are premiera pe Discovery Channel, duminică, 17 mai, de la ora 21:00.