BBC ar putea produce un serial filmat în România

Apropo.ro / 15.11.2014, 08:00
BBC ar putea produce un serial filmat în România
"Dickensian", un serial TV produs de postul BBC, a cărui acţiune este este plasată în Londra secolului al XIX-lea, ar putea fi filmat în România, a anunţat creatorul său, cineastul britanic Tony Jordan.

Potrivit variety.com, Tony Jordan, creatorul unor producţii de televiziune celebre, precum „Viaţa pe Marte/ Life on Mars” şi „Escrocii/ Hustle”, spune că ar putea să filmeze serialul „Dickensian”, care va avea 20 de episoade, în Europa de Est, întrucât nu a găsit în Marea Britanie un studio potrivit pentru această dramă produsă de BBC, a cărui acţiune se desfăşoară la Londra în secolul al XIX-lea.

Foto: Facebook

„La începutul anului viitor ar trebui să construim decorurile pentru acest serial şi, pentru moment, nu am găsit niciun loc pentru a le amplasa”, a declarat Tony Jordan, miercuri, pentru The Independent. „Nu sunt sigur că îmi doresc ca «Dickensian» să fie turnat în Bulgaria sau în România; nu mi se pare corect. Ar trebui filmat în Marea Britanie”, a adăugat cineastul britanic.

Studiourile britanice tradiţionale, precum Pinewood şi Shepperton, sunt deja rezervate pentru lunile viitoare, în contextul în care producţia cinematografică şi de televiziune din Marea Britanie trece printr-o perioadă de efervescenţă, stimulată de scutirile şi reducerile de taxe oferite de autorităţile locale, informează Mediafax. Din acest motiv, mulţi producători britanici au fost nevoiţi să caute spaţii de filmare alternative, precum depozite şi fabrici abandonate, aşa cum este cazul pentru serialul „24: Live Another Day”, ale cărui episoade sunt filmate în prezent în clădirea Gillette din cartierul West London.

Tony Jordan intenţionează să creeze un platou de filmare care să amintească de arhitectura londoneză din secolul al XIX-lea, cu „clădiri dărăpănate, alei înguste şi pasarele precare”, precizează The Independent. Platoul va include aproximativ 20 de clădiri, create pentru a semăna cu cele descrise în operele lui Charles Dickens, precum Old Curiosity Shop şi Flagin’s Lair din „Oliver Twist”.

Platoul de filmare are nevoie de o suprafaţă totală de circa 4.650 metri pătraţi şi o înălţime de cel puţin 10 metri. Tony Jordan intenţionează să închirieze un depozit pe care să îl transforme în platouri de filmare. Filmările pentru „Dickensian” vor dura aproximativ 18 luni.