Bate toba cu Drum Up!
Barbati la costum, tineri veniti direct de pe bancile liceului, parinti cu copiii de mana, s-au adunat cu totii luni seara la Clubul Taranului Roman pentru o portie de relaxare marca Drum Up.
Un spectacol neconventional, cu vorbe putine, dar cu multe instrumente de percutie, de la baterie, darbouka, djembe, tamburina pana la jucarii de cauciuc chitaitoare, un happening, cum prefera echipa Drum Up sa-l numeasca, care a fost pus pentru a treia oara in scena de tinerii actori Orlando Petriceanu, Adrian Nour si Mihai Axinte.
In premiera, baietii au avut-o ca invitat pe Lu Cozma, o artista din Marea Britanie recent stabilita in Romania, muzician care-si va lansa in curand cel de-al treilea album, Red.
Aplauzele, bataile din picioare si multitudinea de instrumente mai mult sau mai putin conventionale au facut facut sa vibreze la propriu Clubul Taranului Roman, evenimentul avand un final zgomotos, toti cei prezenti strigand in cor “O sa mai venim” pe ritmul piesei “ We Will Rock You”.
Marti, 31 martie 2009, echipa Drum Up va fi din nou la Clubul Taranului Roman, pregatita pentru un nou spectacol interactiv care combina percutie, pantomima, step, teatru si muzica.
De asemenea, baietii vor asigura ritmurile pe care vor defila modelele la o prezentare de moda din cadrul unui eveniment care va avea loc vineri, 20 martie, in Club Pat.
Â