Basescu: Nu ne-am schimbat punctele de vedere

17 01. 2008, 09:56

Presedintele Traian Basescu a declarat ca a discutat, miercuri, cu premierul Calin Popescu Tariceanu, pe tema numirii unui ministru al Justitiei si ca nici el nici seful Executivului nu si-au schimbat punctele de vedere in legatura cu aceasta situatie, dar au conchis ca trebuie gasita o solutie.

Basescu a spus ca, asa cum a convenit cu premierul, doreste sa informeze presa ca s-a intalnit miercuri cu Tariceanu, subiectul principal al discutiilor fiind legat de viitorul ministru al Justitiei.

"Intalnirea s-a produs intre orele 17.15 si 18.20, undeva in acest interval", a adaugat presedintele.

El a mentionat ca a mai avut o intalnire cu primul-ministru, pe aceeasi tema, precizand insa ca la acea data seful Guvernului nu vazuse inca dosarul profesional al Noricai Nicolai.

"Astazi (miercuri – n.r.) am putut discuta amandoi in cunostinta de cauza si cred ca a fost bine ca in final, desi ne-am mentinut punctele de vedere, am concluzionat ca trebuie gasita o solutie. Ar fi fost mai bine, poate, daca aceasta discutie cu dosarul profesional al doamnei Norica Nicolai ar fi avut loc la momentul potrivit, atunci cand eu am facut prima invitatie", a mai declarat Traian Basescu.

"Deci, nu vreau sa se dea nicio nuanta, nicio interpretare, «cine a castigat, cine a pierdut, cum de a venit premierul la Cotroceni». Este relatie institutionala corecta si am discutat de aceasta data amandoi in deplina cunostinta de cauza", a spus Basescu.

Â