Traian Basescu a declarat azi la RRA, ca, in varianta in care Guvernul condus de Emil Boc si-ar fi
depus mandatul, ar fi mentinut actuala coalitie, dar cu un alt
prim-ministru, care ar fi trebuit discutat.
„Nu spun ca nu ma pregatisem cu o alternativa. O solutie de
coalitie, cu prim-ministru pe care trebuia sa-l discut,
mentinand coalitia actuala, de fapt”, a declarat Traian
Basescu.
Seful statului a mai spus ca, politic, ar fi avut si
alte posibilitati pentru formarea unei majoritati, dar care ar fi
fost o catastrofa.
„As fi avut alte posibilitati decat actuala coalitie, poate mai
consistente, dar, in acelasi timp, din punct de vedere al
actiunii de redresare a Romaniei, ar fi fost o catastrofa,
pentru ca nu poti sa fii responsabil si sa aduci la guvernare
politicieni care spun: nu ne trebuie acordul cu Fondul, nu mai suntem
de acord cu cota unica, trecem la cota progresiva, vrem reducerea
cotei unice la 10%. Astea sunt lucruri care arata ca nu
inteleg situatia tarii lor, desi au pretentia ca pot ajunge la
guvernare”, a continuat seful statului.