Basescu amana remanierea cu doua luni
Surse participante la intalnirea Basescu-PDL,
de la Snagov, au mai declarat ca numarul consilierilor
personali va fi limitat la doi si ca seful statului ar fi
spus ca nu este momentul sa fie comasate ministere. Argumentul lui
Traian Basescu a fost acela ca un astfel de demers implica
modificarea structurii Cabinetului si deci un nou vot in
Parlament, riscant avand in vedere scorul strans de la
motiunea de cenzura.
Conform surselor, presedintele a mai invocat, pentru reducerea
cheltuielilor bugetare si posibilitatea excluderii din categoria
celor de utilitate publica a unor ONG-uri care nu si-au dovedit
eficienta.
Informatiile au fost confirmate si de deputatul PDL Valeriu
Tabara, care a declarat dupa intalnire ca s-a convenit sa se acorde
Guvernului o perioada de gratie de 60 de zile, cand
nu se va discuta despre remaniere:
„S-a convenit sa nu se discute pana la 1 septembrie de
remaniere. Sunt chestiuni mai importante decat remanierea.
Presedintele Basescu ne-a spus sa mergem inca o data pe
mana lui, adica sa ducem toti restructurarea pana la
capat”.