Bârlad: Peste 8.000 de oameni au protestat împotriva exploatării gazelor de șist

28 02. 2013, 09:48
1-chevron5250480-afp-mediafax-foto-daniel-mihailescu

Compania Chevron intenționează să înceapă în a doua jumătate a acestui an forarea unui puț de explorare la perimetrul de gaze de șist de la Bârlad și va iniția studii seismice pentru alte trei perimetre din județul Constanța pe care le deține.

Surprinde-ți mama sau iubita cu o felicitare de Mărțișor!

Protestatarilor din județul Vaslui li s-au adăugat oameni din județele Constanța, Galați, Buzău, precum și din municipiul București. Reprezentanții acestora au dat citire, în fața primăriei localității, unei proclamații împotriva exploatării gazelor de șist.

„Prin această proclamație – protest, nu am cerut nimic altceva decât să fim consultați, ca și societate civilă, pe marginea acestui subiect atât de important, explorarea și exploatarea gazelor de șist prin metoda fracționării hidraulice. Din toate consultările și discuțiile pe care le-am avut până acum cu specialiști în domeniu, lucrurile sunt foarte grave. Până acum, materialele prezentate de GISC (Grupul de Inițiativă al Societății Civile) în diversele întâlniri publice nu au fost demontat nimeni. De aceea, nu putem să acceptăm să fim victimele celor de la Chevron, care sunt foarte hotărâți să înceapă treaba. Ei sunt siguri de acest lucru pentru că au sprijin din partea celor care ne reprezintă, de la cel mai înalt nivel și până la nivelul autorităților locale”, a declarat unul dintre membrii GISC Bârlad, generalul Neculai Olaru.

Protestul celor peste 8.000 de oameni s-a încheiat printr-un marș pe bulevardul principal din Bârlad, până în fața Grădinii Publice din municipiu.

Consiliul Județean (CJ) Vaslui a eliberat, în ultima lună, trei certificate de urbanism pentru tot atâtea perimetre din județul Vaslui unde compania americană Chevron intenționează să facă prospecțiuni pentru o posibilă exploatare a gazelor de șist.