Responsabilii clubului Fulham au anunțat, pe site-ul oficial, ca italianul Franco Baresi, actual vicepreședinte la AC Milan, va prelua funcția de director sportiv al gruparii engleze.
Potrivit responsbaililor clubului, Baresi se va ocupa de transferuri și va fi consilierul jucatorilor de la centrul de formare al gruparii Fulham. De asemenea, italianul se va ocupa de echipa feminina a gruparii engleze. Fost capitan al formației AC Milan și al selecționatei Italiei, Baresi va lucra în colaborare cu antrenorul formației Fulham, francezul Jean Tigana.
Proprietarul clubului Fulham, miliardarul Mohamed al Fayed, a declarat ca venirea lui Franco Baresi reprezinta o noua etapa pentru echipa sa. „Va începe o noua etapa pentru realizarea visului meu, acela de a face din Fulham una dintre cele mai competitive echipe din lume. Dupa ce, în urma cu doi ani, l-am adus pe Jean Tigana, angajarea unui om recunoscut nu numai pentru valoarea sa ca fotbalist, ci și ca un bun cunoscator al fotbalului, întarește considerabil gruparea”, a spus al Fayed.
Franco Baresi a declarat însa pe site-ul oficial al clubului AC Milan ca nu este nimic oficial în legatura cu plecarea sa la Fulham. „Nu este înca nimic oficial. Peste cîteva zile voi putea spune mai multe despre acest lucru. Nu îmi explic cum unele știri apar atît de brusc. Deocamdata studiez o oferta a celor de la Fulham”, a afirmat Baresi.
Franco Baresi a fost selecționat de 88 de ori în reprezentativa Italiei, alaturi de care a participat la trei ediții ale Cupei Mondiale, cîștigînd-o pe cea din 1982. Cu AC Milan, Baresi a disputat 760 de partide și a cîștigat șase titluri de campion al Italiei și șase cupe europene.
Sursa: www.mediafax.ro