Banul e ochiul diavolului. Ne-o spun regizori mari

Lumea marilor corporații e luată în vizor nu numai de protestatarii împotriva reuniunilor G8, ci și de cinematografia modernă. „Șef și puțin mai mult”, care va avea premiera românească pe 22 iulie, este ultimul din serie. Cu această ocazie, ApropoTV a alcătuit un top 5 al celor mai bune filme despre lumea crudă a multi-naționalelor și a mega-afacerilor conduse de rechini și populată de peștișori inocenți…

Top 5 anti-corporație

5. „Wall Street”

Oliver Stone și scenaristul Stanley Weiser au confecționat o poveste morală provocatoare și bine ritmată, ce pare a fi inspirată direct din ziarele financiare.

Charlie Sheen e Bud Fox, un tânăr și ambițios agent de bursă, care devine protejatul unui miliardar pe nume Gordon Gekko (Michael Douglas, care a obținut un Oscar pentru acest rol). Pentru a câștiga în fața concurenților săi, Bud decide să renunțe la conștiință și să facă niște speculații ilegale care-i permit să intre în cercul intim al rechinului. Curând, devine băiatul de aur al firmei acestuia.

Tatăl său, un muncitor onest, vede adevărata natură a lui Gekko, dar Bud refuză să-l creadă. În cele din urmă, lipsa de scrupule a mentorului său iese la suprafață și Bud descoperă că i s-a servit o lecție amară despre cum să supraviețuiești pe câmpul de luptă al marilor afaceri.

Scena Wall Streeet e descrisă aici ca un joc în care cei implicați pot deveni obscen de bogați – și oricine poate fi corupt. Stone, cunoscut pentru orientările sale stângiste, pledează pentru etică și condamnă cultura corporatistă și falimentul moral al făcătorilor de bani. Cât de mult înseamnă „destul”?, îl întreabă Bud pe Gekko.

Acesta se gândește îndelung, dar pur și simplu nu-i poate da un răspuns. Pentru că-și petrece toată ziua încercând să strângă cât de mulți bani poate.

Ca toți jucătorii sau „predatorii” de genul său, nu e interesat atât de bani, cât de acțiune. Banii sunt o modalitate pentru a ține scorul. „Wall Street” e o critică radicală a mercantilismului societății capitaliste.

4. „Roger & Me”

„Roger & Me”, filmul care, în 1989, l-a transformat pe Moore într-o senzație – e inventiv, saturat de un umor frisonant și profetic. Regizorul, înzestrat cu eroica și deja legandara sa șapcă de baschet, îl urmărește pe Roger Smith, directorul lui General Motors, pentru a-l convinge să vină cu el în orașul Flint, din Michigan, ca să vadă devastarea socială provocată de concedierile masive făcute de compania sa.

Smith e ca Sfântul Graal – Moore fuge după el, dar puternicul industriaș refuză să fie intervievat. Între timp, totul devine un pretext pentru o pledoarie pentru importanța sistemului de protecție socială. E tragic, tragic, tragic. Și comic…

Orașul e în mare necaz. Șomerii sunt evacuați din casele lor și trebuie să-și doneze sângele pentru a mânca. Patriarhii orașului încearcă să găsească antidoturi la sentimentul general de cumplită dezolare.

O femeie ucide și jupuiește iepuri fără să facă o pauză în conversația suprarealistă. Reverendul Robert Schuller – care a primit 20.000 dolari pentru a ține un discurs – le spune oamenilor de aici că „trebuie să-și transforme durerea într-un halo”.

În timp ce șobolanii proliferează, un nebun care se crede Superman e împușcat în plină stradă. O închisoare este transformată într-o destinație turistică pentru cuplurile în vârstă care vor să-și petreacă o noapte încătușați.

Primăria aruncă pe geam 13 milioane dolari pentru construcția unui hotel de lux și alte 100 pentru un parc tematic, ambele falimente. Revista „Money” numește Flint-ul „cel mai groaznic loc de trăit”. Pe Moore îl exasperează atât soluțiile la minut de tip american la profundele probleme sociale, cât și corporațiile ce-și trateaza angajații ca pe victime colaterale în goana după profit.

3. „Office Space”

Primul film scris și regizat de Mike Judge, creatorul lui Beavis și Butt-head, e perfect de văzut după o zi mizerabilă de muncă. Peter, un inginer de software dezabuzat, care lucrează într-o hală tipică aglomerată cu birouri, se trezește la viață după o ședință de hipnoză.

De fapt, terapeutul său moare înainte de a completa tratamentul, lăsându-l pe Peter pradă unei atitudini „miserupiste” care-i schimbă existența, atât lui cât și colegilor. Chiar dacă Judge a declarat că nu încearcă să transmită nici un mesaj cu această peliculă, ea e plină de gag-uri spumoase și de replici mortale, așa încât oricine a suferit la locul de muncă din cauza colegilor sau șefilor morți cerebral, se va identifica ușor cu personajele sale.

Grație tratamentului avortat, Peter e în stare să-și urmeze visul de-o viață: „frecatul mentei”. Faptul că transformarea sa vine atunci când compania e infiltrată cu consultanți imbecili care vor s-o curățe de salariați nedoriți, nu face decât să lucreze în favoarea sa.

El li se confesează, încântându-i prin sinceritatea sa brutală: „Vin de obicei cu 15 minute mai târziu, mă furișez prin intrarea laterală, astfel ca șeful să nu mă vadă, și eșuez la biroul pretinzând că muncesc. Nu sunt leneș. Pur și simplu, mi se rupe.”

Mike Judge are un simț al umorului năucitor, pesimist, dar și înspăimântător de perspicace. „Office Space” e o satiră tăioasă la adresa atmosferei degradante din birourile mega-firmelor. Și e chiar mai mult decât atât – un imn al oprimaților de pretutindeni, care și-au văzut sufletul răpit de o entitate corporatistă insensibilă. Peter e un veritabil erou al oamenilor muncii: are curajul să-și sfideze șefii, înainte de-a face un gest obscen și de-a se căra.

Citește mai multe despre Chris numai în