Oficiul Județean pentru Protecția Consumatorilor Sibiu a anunțat ca persoanele care și-au cumparat bilete pentru concertul lui Richard Clayderman programat sa aiba loc în 28 martie la Sibiu se pot adresa inspectorilor OPC, pentru a-și recupera banii.
Cei care au ramas cu biletele nefolosite, din pricina anularii spectacolului, trebuie sa sesizeze Oficiul Județean pentru Protecția Consumatorilor, pentru efectuarea demersurilor de obținere a contravalorii biletelor.
Concertele lui Richard Clayderman, programate inițial pentru 27 și 28 martie la Brașov și Sibiu și amânate pentru 30 aprilie, respectiv 1 mai, au fost amânate pentru a doua oara. Potrivit organizatorilor, concertele ar fi trebuit sa aiba loc în perioada 24 mai – 4 iunie, în timpul Festivalului Internațional de Teatru. Nu s-au mai ținut însa nici atunci, fiind, în cele din urma, anulate.
Posesorii de bilete cumparate inutil au de recuperat 350 de lei sau 250 de lei, în funcție de locul în sala. (D.P.)