Leonard Doroftei îsi petrece vacanta la Mamaia, împreuna cu sotia si cei doi copii. Detinatorul centurii mondiale a categoriei usoare în versiunea WBA spune ca nu s-a mai antrenat de la meciul cu Raul Balbi, din 31 mai, si ca nu s-a retinut deloc de la mîncare în ultima luna si jumatate.
De trei zile, campionul mondial al versiunii WBA se afla în statiunea Mamaia, unde-si petrece vacanta. Cazat la hotelul Flora, alaturi de sotia sa, Monica, si cei doi baieti, Andrei si Alexandru, Doroftei a renuntat cît timp va sta pe Litoral sa se mai gîndeasca daca va mai continua sau se va retrage din boxul profesionist. „Vreau sa recuperez lunile pierdute prin cantonamente si sa ma bucur împreuna cu familia de soare, de plaja si de mare”, a spus Doroftei.
Si sîmbata, si duminica el a petrecut mai multe ore pe nisipul fierbinte, iar seara a dansat pe ritmuri latino în discoteca de pe plaja din fata hotelului, Copacabana. Fanii îl recunosc si-l opresc peste tot, rugîndu-l sa le dea autografe, ritual pe care Doroftei îl îndeplineste cu amabilitate. Chiar daca marturiseste ca si-ar dori uneori sa mearga pe strada fara sa fie observat. Doru va lua o decizie în privinta viitorului sau abia cînd va ajunge în Canada, dar e tentat sa revina în ring doar pentru un milion de dolari.
„Am abuzat de bere si de mîncare cu grasime”
Dorule, de la meciul cu Balbi esti tot într-o vacanta. Cînd urci din nou în ring?
Am de luat o decizie importanta pentru viata mea. Nu stiu daca voi mai continua sau ma voi opri aici, pentru ca mi-am atins deja telul si mi-am îndeplinit tot ce mi-am propus ca sportiv.
Înclini sa renunti?
Depinde ce va reusi sa faca Interbox ca sa ma convinga sa continuu. Daca pîna acum m-am batut doar pentru un salariu, a venit timpul sa cîstig niste bani seriosi. Am înaintat în vîrsta, am o cota ridicata si trebuie sa ma gîndesc si la alte lucruri. În primul rînd la familie.
Ce suma te-ar face sa ramîi în box?
La spectacolul si lupta pe care le ofer în ring, un milion de dolari. Sînt patru ani de munca în spatele meu pentru a deveni un adevarat profesionist dupa mai mult de un deceniu de amatorism. Mi-am cîstigat dreptul sa solicit o asemenea bursa.
Ai discutat cu impresarii tai?
Am sa merg în Canada si abia acolo voi vorbi cu ei. Vreau sa iau o decizie cît timp sînt sanatos si nu mai tîrziu.
Daca nu vei renunta, cu cine vei lupta pentru centura?
Ca român si ca nouintrat a trebuit sa accept toate programele lor. N-am dreptul sa aleg un adversar slabut, caruia sa-i dau doi pumni sa cada jos, asa cum fac altii. Trebuie sa ma bat cu cine hotarasc ei. Românul e platit putin, i se dau meciuri grele ca sa faca show. Daca voi boxa, cred ca adversar îmi va fi Miguel Calist, liderul versiunii WBA. Nu-l cunosc si nici nu ma intereseaza. Va fi o victima oricum.
Te-ai gîndit ce vei face dupa retragere?
Voi încerca sa ramîn în lumea boxului. Am 18 ani de sport, am trecut printre atîtea mîini si generatii de sportivi si cred ca sînt în stare sa antrenez niste copii.
Te-ai pregatit în ultima luna si jumatate?
Am încercat sa alerg, dar m-am razgîndit repede.
Mai ai vreo restrictie la mîncare?
Nici una. Am abuzat de bere, de mîncare cu grasime. Mi-am facut toate poftele.
Leonard Doroftei despre…
… profesionism
„Am deschis drumul românilor catre America, ce nu se compara cu boxul profesionist din Europa. Acolo e box adevarat, care ofera spectacol, nu ca pe batrînul continent. Aici e mai mult amatorism. Daca te uiti la un meci din Europa la televizor, schimbi imediat canalul pentru ca te plictisesti. Daca vezi o gala de peste ocean, ramîi impresionat de angajamentul din ring si contactele dintre cei doi boxeri. De aceea se pun în joc sume fabuloase în America”.
… Europenele de la Perm
„Pe Francisc Vastag nu-l cunosc ca antrenor. Mi-a fost coleg de antrenament si a fost un exemplu pentru mine. Sînt sigur ca si noua generatie îl priveste la fel si va avea rezultate excelente si ca tehnician. Baietii sînt bine pregatiti si depinde doar de ei sa cîstige medalii. Trebuie sa fie dornici de victorie si sa lupte în ring pîna la ultima farîma de energie. Apoi, daca se vor simti bazati, pot trece la profesionism, lucru pe care îl recomand pentru ca în curînd amatorismul va disparea”.
… proiecte
„Vreau sa construiesc o sala de box pentru copii, dar depinde de fondurile pe care le voi gasi. Cînd ma întorc în Canada voi vedea ce a mai ramas din banii strînsi din meciuri si abia atunci voi sti daca as putea sa-mi îndeplinesc aceasta dorinta. Oricum, sînt asigurat pentru restul vietii, nu pentru ca am cîstigat bani multi, ci pentru ca mi-am facut un nume”.
… fotbal
„Mi-a parut rau de englezi la Campionatul Mondial, dar favorita mea a fost Brazilia. Am stiut de la început ca nu va avea nimeni puterea sa-i opreasca pe brazilieni. M-am asteptat la mai mult din partea portughezilor, dar m-au dezamagit. În Canada se transmit mai mereu meciuri din Premier League si le urmaresc daca am timp. Favorita mea este Manchester United, iar jucatorul preferat Roy Keane, pe care-l admir pentru spiritul lui de lupta. Îmi place fotbalul britanic pentru ca acolo se da totul pe teren. Într-un fel, seamana cu ceea ce fac eu în ring”.
Sursa: www.prosport.ro