Bancă britanică jefuită cu… tractorul
Aproape uluit de acest caz, un inspector de poliție îi roagă pe locuitorii din zonă, care au văzut tractorul sau dețin vreo informație în acest sens să contacteze imediat oamenii legii.
„Tractoarele sunt foarte gălăgioase, de aceea sperăm că cineva a văzut sau auzit ceva, mai ales la acea oră”, a declarat Phil Hallam, respectivul inspector.
Hoții au furat bancomatul băncii, cu tractorul, lăsând o mare gaură în zid
Până acum, un singur martor, care a vrut să rămână anonim, a declarat că a auzit o bubuitură și câteva înjurături, dar că nu a văzut niciun tractor, ci doar trei autoturisme demarând în trombă. Oricum, cu toate acestea, localnicul a declarat ca este un jaf incredibil!
Un alt caz de jaf ciudat al unei bănci este cel al unui batrân, în vârstă de 71 de ani, care – deși era imobilizat intr-un scaun cu rotile – a reusit să jefuiască o bancă, chiar dacă ulterior a fost arestat, judecat și condamnat la 21 de ani de închisoare.