Peste 7.000 de politisti vor asigura securitatea jucatorilor si celor 64.000 de spectatori prezenti pe stadionul „World Cup” pentru a-i urmari pe campionii mondiali în partida cu vicecampionii Africii.
Va lipsi tocmai liderul campionilor mondiali, accidentat în ultima partida de pregatire, disputata duminica trecuta împotriva Coreei de Sud
Primul Mondial asiatic începe astazi, la Seul, cu o deschidere a carei culoare foarte vie oferita de entuziasmul organizatorilor este estompata de absenta celui mai bun jucator al planetei: Zinedine Zidane. Francezul nu joaca în primul meci al competitiei, împotriva Senegalului. S-a accidentat duminica trecuta, în amicalul cu Coreea de Sud, suferind o microruptura la cvadriceps, pe coapsa stînga, si doctorii campionilor mondiali nu îl pot recupera decît pentru cea de-a doua partida, cu Uruguayul, într-un caz fericit. Aceasta desi au procurat un nou medicament descoperit la Marseille, Cryo SP, foarte eficace în tratarea rapida a leziunilor musculare.
Selectionerul Roger Lemerre a gasit însa resurse sa zîmbeasca. „Nu avem un Zidane bis, dar nu e o premiera pentru noi, am mai jucat fara el în trecut si ne-am descurcat bine”, a declarat Lemerre, care a decis sa anuleze antrenamentul oficial programat ieri pe stadionul „World Cup”, situat la 30 de kilometri de centrul orasului, din cauza traficului sufocant din capitala sud-coreeana: „O ora si jumatate dus, o ora si jumatate întors, un drum prea lung si prea obositor”, alegînd sa se pregateasca lînga hotelul „Sheraton”.
Ceea ce nu s-a întîmplat cu senegalezii. Vicecampionii Africii, cu 21 de jucatori în lot evoluînd în Premiere Division, fata de numai 5 francezi, s-au acomodat cu noua arena si sînt gata sa dea lovitura celor pe care odata îi venerau ca pe niste zei. „În ’98 îi adoram, eram cel mai înfocat fan. Acum visul mi s-a împlinit. Voi juca la Mondial împotriva lor, dar ne vom lupta sa învingem”, a avertizat Makhtar Ndiaye. Nimic nu îl înspaimînta. Nici ca principalul adversar va fi Vieira, un francez nascut în Senegal, nici ca meciul va fi condus de Bujsaim, un arbitru din Emirate, suporter al fotbalistilor din Hexagon dupa ce i-a dirijat la Coupe du Monde ’98 în „optimile” victorioase cu Paraguayul.
Un personaj misterios a ajuns în Coreea de Sud pentru Campionatul Mondial: vrajitorul oficial al „nationalei” Senegalului. Numele sau este Lingueul Ngoy Mbaye, platit cu echivalentul a 3.050 de euro pentru fiecare sedinta. „Nu merg la meciuri niciodata, lucrez numai în camera”, spune vrajitorul, despre care s-a spus si ca a provocat accidentarea lui Zidane. El sustine ca invoca spiritele în special pentru a proteja poarta africanilor: „Rolul meu este de a face tot posibilul pentru ca echipa sa nu primeasca goluri”. Si rezultatul pare bun, din moment ce Senegalul a încasat un singur gol la ultima Cupa a Africii, încheiata pe locul secund.
Pariul riscant
„De la o gluma stupida a pornit totul”, declara oficialii senegalezi cînd sînt întrebati de Khalilou Fadiga, care a furat un colier de aur în valoare de 280 de euro. A fost un pariu între jucatori: „Cine are curaj sa-l ia?”. L-a sustras Fadiga, atacantul lui Auxerre, „tocmai el, unul dintre reprezentantii UNICEF în Africa”, s-au plîns antrenorii. Dar politia din Daegu, care l-a descoperit pe Fadiga gratie supravegherii video a buticului, nici nu a deschis dosarul cînd a aflat ca infractorul este un jucator la Cupa Mondiala.
Excursie la Seul
Doi împatimiti de fotbal au calatorit cu trenul timp de doua saptamîni pentru a asista la meciul de deschidere al Cupei Mondiale. Germanul Jorg Heinisch si elvetianul Carlo Farsang au parcurs 12.000 de kilometri cu trenul, de la Frankfurt pîna la Vladivostok, în Rusia, de unde au fost nevoiti sa ia avionul spre Seul. „Eu si Carlo facem deseori astfel de calatorii. Vrem sa vedem lumea si sa vizitam stadioanele din tarile prin care trecem. Si, bineînteles, fotbal interesant”, a declarat Heinisch, care a precizat ca se vor întoarce acasa imediat dupa meci. 24.000 de kilometri cu trenul pentru un meci si cîteva zile la Seul!
Sursa: www.prosport.ro