Baletul „Dansez pentru tine” s-a innoit cu Elena Voscoboinic si alti sapte fosti concurenti!
Baletul emisiunii „Dansez pentru tine”, condus de
coregraful Edi Stancu, revine in noul sezon cu forte
proaspete, chiar din randul fostilor concurenti, in frunte
cu
Elena Voscoboinic, fosta partenera a lui Radu Valcan din
sezonul trecut.
Ea si-a dorit foarte mult sa faca parte din
balet, Edi Stancu a considerat ca ea
are calitatile necesare pentru asta si astfel s-a nascut o
colaborare frumoasa.
„Elena, pe langa faptul ca are calitati de dansatoare vizibile
si pentru profesionisti si pentru public, ne-a convins mai ales
prin felul cum transmite sentimente in timp ce danseaza”, explica
Edi Stancu, coordonatorul baletului si al coregrafilor
emisiunii.
Radu Valcan si Elena Voscoboinic au facut
furori in sezonul trecut al emisiunii „Dansez pentru
tine”
Alaturi de alti fosti concurenti din sezoanele trecute
ale emisiunii, care acum sunt parte din balet, cum ar fi
Petrisor Ruge, Bogdan Boanta, Vladimir Palamarciuc si Oana Dedeu,
Elena Voscoboinic va incerca si ea sa se bucure de statutul la care
visa cand era doar concurenta, dar sa ii si ajute cu sfaturi pe cei
care acum lupta pentru implinirea unui vis.
„Voi incerca sa surprind publicul cu o schimbare de stil, cu o
noua viziune, alegand astfel bucati muzicale cat mai diferite fata
de stilul cu care l-am obisnuit”, promite Edi Stancu.
Edi Stancu a adus in balet si alti membri noi
descoperiti in urma unor preselectii organizate de el in mai multe
orase din tara si din Republica Moldova.
Baletul „Dansez pentru tine” s-a innoit cu
Elena Voscoboinic, dar si cu alti sapte fosti
concurenti!
„Exista membri noi. S-au facut preselectii. Era nevoie de un
suflu de energie pozitiva, prospetime si motivatie. O parte din
dansatorii care au facut parte din baletul emisiunii in sezoanele
trecute nu se vor mai regasi in noua componenta a trupei. Am
considerat ca munca pe care o facem aici nu are sorti de reusita
decat daca constituie o prioritate pentru toti cei din trupa.
Pentru ca dansul sa arate bine trebuie sa crezi in ideea de
TRUPA!”, explica Edi Stancu schimbarile din balet.
Cea mai mare satisfactie a lui de cand se ocupa
de coregrafiile baletului din
emisiunea „Dansez pentru tine” este ca face
ceea ce-i place si ca are unde sa puna in aplicare toate ideile
lui.
Coregraful Edi Stancu este mandru de ceea
ce face la „Dansez pentru tine”
Doua intrebari-fulger pentru Edi
Stancu:
Cel mai mare regret?
„…ca nu am 20 de ani si 60 de kg!”.
Cel mai arzator vis?
„Sa existe baletul Pro Tv cat mai multa vreme, sa existe
emisiuni care sa necesite balet si sa fac si un musical cu aceasta
trupa”.