Badea considera încheiat conflictul cu suporterii
„Sunt multe lucruri pe care suporterii le știu din surse anonime și din lipsa de comunicare, s-a ajuns la niște percepții ireale. Am concluzionat ca modul de manifestare de la meciul cu Universitatea Cluj nu este specific. Trebuie sa fie un raport nu doar sentimental, ci și unul care sa aiba la baza un respect reciproc. Trebuie sa avem astfel de întâlniri periodice. Putem sa ne gestionam insuccesele fara sa recurgem la mesaje agresive. Avem nevoie de unitate pentru un singur interes comun: Dinamo! Împartașim o stare comuna și nu beneficii din legatura cu Dinamo”, a spus Badea.
Atacantul Claudiu Niculescu, care a participat la întâlnirea cu suporterii dinamoviști, este convins ca lucrurile au revenit pe un fagaș normal. „A fost o discuție civilizata în care și noi și ei am ințeles ce ne dorim unii de la alții. Speram sa fie aceiași suporteri de anul trecut și noi, aceeași echipa de anul trecut. Am trecut peste aceste divergențe. Suntem convinși ca am avut o perioada mai slaba dar cu ajutorul lor speram sa trecem peste acest moment dificil”, a menționat, pentru site-ul citat, Niculescu.
Liderul suporterilor dinamoviști din Peluza Catalin Hâldan, Elias Bucurica, considera ca numai rezultatele pot face uitate problemele de la Dinamo. „Toți am acceptat ca este un moment dificil. Conjunctura în care s-a ajuns aici nu mai conteaza. Este foarte important ce vom face în continuare. Suporterii nu depind financiar de Dinamo. Numai jocul și rezultatele pot face uitate toate aceste probleme. Vom fi alaturi de echipa în deplasarile urmatoare, în Cupa cu Progresul, la Cluj și mai ales în Suedia”, a completat Bucurica.
Borcea: Nu poți sa-l numești mercenar pe Radu Ștefan
Directorul general al FC Dinamo, Cristian Borcea, a declarat, marți, la Sport.ro, ca fundașul Radu Ștefan nu poate fi numit mercenar de catre suporterii dinamoviști, în condițiile în care câștiga 20.000 de euro pe sezon în loc de 1,5 milioane cât avea oferta.
„Nu poți sa-l numești pe Radu Ștefan mercenar, când el are 20.000 la Dinamo și putea câștiga 1,5 milioane de euro. Lobonț câștiga 200.000 la Dinamo și putea câștiga 2 milioane în alta parte. Sunt jucatori de caracter, din moment ce au refuzat atâtea oferte. Au un suflet extraordinar. Daca îl aveam pe Moți, eram calificați suta la suta. Nu i-am avut nici pe Zicu, nici pe Bratu suta la suta. Pe acei jucatori eu i-am oprit sa plece și au avut contracte ferme. Lobonț a venit de la 850.000 la un salariu mult, mult mai mic la Dinamo. Pentru el am avut doua oferte extraordinare din punct de vedere financiar, atât pentru el cât și pentru noi. A ramas sa apere pentru Dinamo, chiar și dupa acea necalificare cu Lazio. Mi-a spus ca tot noi luam campionatul și mergem în Liga Campionilor. Am discutat cu ei sa nu plece, ca sa facem o echipa, iar acum practic mi-e și rușine sa dau ochii cu ei”, a spus Borcea.
La meciul Dinamo – Universitatea Cluj, scor 2-1, disputat duminica, în etapa a VIII-a a Ligii I, suporterii dinamoviști au afișat mai multe bannere în care îi acuzau pe jucatori și pe conducatori: „Suntem în doliu, ați omorât Dinamo”, „Nu ne meritați”, „Vrem stadion”, „Definitiv și irevocabil va vom urî toata viața”, „Va gasim vinovați de înalta tradare”, „Tradatori cu iz de oaie, v-ați vândut pentru o lețcaie” și „Nu ne este rușine cu Dinamo, ne este rușine cu voi”. De asemenea, în prima repriza, suporterii au scandat împotriva jucatorilor. În repriza secunda aceștia au scandat: „Toții banii unui cioban nu-l cumparau pe Hâldan”.
Suporterii au fost deranjați de rezultatele slabe înregistrate de campioana României în acest debut de sezon, dar și de informațiile potrivit carora jucatorii, antrenorii și conducatorii FC Dinamo ar fi primit bani de la finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali, pentru a învinge pe CFR Cluj în etapa a XXXI-a a sezonului 2006/2007 al Ligii I. Atunci Dinamo s-a impus cu scorul de 1-0, iar Steaua a devenit vicecampioana și s-a calificat în preliminariile Ligii Campionilor. „Roș-albaștrii” au disputat doua tururi preliminare și s-au calificat în grupele Ligii Campionilor, în timp ce Dinamo, care a jucat un singur tur de calificare, cu Lazio Roma, au ratat calificarea și evolueaza în Cupa UEFA.
Portarul Bogdan Lobonț, fundașul Ștefan Radu, mijlocașul Catalin Munteanu, atacanții Claudiu Niculescu și Ionel Danciulescu au afirmat ca vor pleca în iarna daca suporterii continua sa-i conteste pe jucatori.