Azi sărbătorim Ziua Regalității în România
Astăzi, 10 mai, sărbătorim în România Ziua Regalității, iar Casa Regală organizează cu această ocazie o serie de evenimente publice în București și Sinaia. Acestea au debutat cu Maratonul Regal 2013, eveniment sportiv al cărui start a fost dat la ora 8:00, în fața Palatului Elisabeta. Potrivit Biroului de presă al regelui Mihai, la evenimentul organizat de Asociația Corporeanima, cu sprijinul Casei Regale a României, a luat parte principele Nicolae. Ceremonia de premiere a câștigătorilor a fost programată la ora 15:00, în prezența principesei moștenitoare Margareta.
Principele Radu și Principesa Margareta
De asemenea, acad. Dan Berindei susține azi în Aula Academiei Române conferința „Rolul Monarhiei în modernizarea României”, urmată de lansarea lucrării „Academia Română și Casa Regală a României – două destine paralele 1866 – 1947/8”.
Principele Nicolae participă și la acest eveniment și dezvăluie, în Aula Academiei Române, tabloul „Regele Ferdinand”, opera pictorului Valentin Tănase.
Principesa Margareta, principele Radu și principele Nicolae depun un buchet de flori la statuia Regelui Carol I din Piața Palatului Regal. Azi dimineață, sute de români au trecut, pe la statuia Regelui Carol I și au depus flori. Un grup de peste o sută de persoane a scandat mesaje pro-monarhiste și a fluturat steaguri tricolore cu stema regală.
Regele MIhai și Regina Ana
Ziua de 10 mai se va încheia la Palatul Elisabeta, cu evenimentul anual „Garden Party”, la care au fost invitați reprezentanți ai tuturor comunităților și profesiilor din România. Familia Regală a României va fi reprezentată de principesa Margareta, principele Radu, principele Nicolae și sora sa, Elisabeta Karina. În 2012, Regele Mihai a participat la „Garden Party”, unde au putut fi zărite celebrități precum Ivan Patzaichin și Ecaterina Andronescu, însă anul acesta nu va participa la festivitățile dedicate Zilei Regalității din România, deoarece va sta alături de soția sa în Elveția. Regina Ana și-a luxat glezna și este internată.
Regele Carol I
Manifestările dedicate zilei de 10 Mai, care vor avea loc în perioada 10 – 18 mai, vor cuprinde decorări precum cele ale actrițelor Carmen Stănescu și Olga Tudorache, un dineu oficial în onoarea SRR, precum și ceremonia de învestire a regelui Mihai cu titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Naționale de Apărare „Carol I”, principesa Margareta urmând a-l reprezenta pe fostul suveran.
10 mai s-a impus în perioada modernă drept cea mai bună alegere pentru Ziua Națională a României, fiind sărbătorită din 1867 până în 1947. Pe 10 mai 1866 Carol I a devenit domnitor al României, 11 ani mai târziu, tânărul stat își oficializa independența, iar la 10 mai 1881 România devenea regat.