Avionul Extra 300 L avariat de un incendiu, miercuri, într-un hangar al aeroportului Clinceni, este unul dintre cele mai performante aparate de acrobație aeriana din lume și face parte din lotul de șase astfel de avioane folosite de piloții sportivi români.
Cu un motor de 300 CP, o viteza de 407 km/h și o autonomie de zbor de 800 km, aceste aparate, fabricate în Germania din 1994, pot executa toate figurile de acrobație permise de Comisia Internaționala de Acrobație Aeriana. O aeronava de acest tip poate zbura șase mii de ore fara sa fie supus la reparații capitale, în timp ce un aparat obișnuit trebuie sa efectueze reparații capitale dupa numai o mie de ore de zbor. Produs de ultima generație tehnica, avionul este folosit și de loturile naționale de acrobație aeriana ale Germaniei și SUA.
România este prima țara din sud-estul Europei care a folosit asemenea aparate, achiziționate la sfîrșitul anului 1999. Din cele șase avioane, doua au comanda dubla, așezata în tandem, iar celelalte au simpla comanda.
Prețul unui aparat este de 443.000 de marci germane, dar partea româna a beneficiat de un discount de 10 la suta pentru cele șase aparate achiziționate. Acești bani au fost asigurați din fondurile aviației civile și nu de la bugetul de stat. Fondul aviației civile este constituit, printre alte surse, și din taxele de survol care se percep aeronavelor straine ce tranziteaza spațiul aerian al României.
Avionul aparținînd Aeroclubului României a luat foc miercuri, într-un hangar al aeroportului Clinceni. Potrivit declarației pilotului Cornel Stan, aparatul, care urma sa iasa la zbor în ziua urmatoare, a fost cuprins de flacari în jurul orei 13,30, în timpul efectuarii unor lucrari de întreținere și alimentare cu combustibil. Focul a fost stins de catre mecanici, cu ajutorul extinctoarelor, în doar cîteva minute. Incendiul a distrus parțial aparatul.
O comisie de ancheta investigheaza deja cauzele izbucnirii incendiului.
Sursa: www.mediafax.ro