Avertizare meteo de ploi, vânt puternic și descărcări electrice până luni seara
Potrivit unei informări emise de Administrația Națională de Meteorologie, luni, între orele 09.00 și 21.00, va ploua în regiunile sudice și local în centrul și estul țării, vor fi mai ales averse, trecător însoțite de descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.
Cantitățile de apă vor depăși 15-20 de litri pe metru pătrat, iar izolat, îndeosebi în județele Argeș, Dâmbovița și Vâlcea, vor fi posibile cantități de aproximativ 25 de litri pe metru pătrat.
Vremea în București, vremea în Iași, vremea în Cluj, vremea în Timișoara și în orice oraș vrei, vremea pe 10 zile, vremea pe 15 zile, vremea în weekend, vremea la munte, date exacte, în timp util și desenate frumos. Toate, pe vremea.apropo.ro
Județele Mehedinți, Gorj, Caraș-Severin, Dolj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Sibiu, Hunedoara, Timiș, Alba și, parțial, Arad, Bihor, Cluj, Sălaj, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Suceava, Brașov și Vrancea au fost sub avertizare cod galben de ploi și vijelii până luni, la ora 09.00.
Directorul Administrației Naționale de Meteorologie, Ion Sandu, a declarat duminică, la videoconferința cu prefecții care a avut loc la Ministerul Afacerilor Interne, că în județele Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița și Prahova va continua să plouă până luni seară și acestea, după ce avertizarea cod galben va fi ridicată, vor rămâne sub o informare.
Ion Sandu a adăugat că în restul teritoriului care nu este cuprins în atenționarea cod galben vor fi emise, luni, probabil, atenționări imediate, dar în aceste zone nu va ploua continuu.
Dacă ai planuri de pescuit află de la noi valorile solunarului pe zile și pe luni. Fir întins!