Avertizare meteo: cod portocaliu de ninsori si viscol in Bucuresti, Oltenia si Dobrogea
Meteorologii anunta ca din data de 25 ianuarie, ora 09 pana pe 26 ianuarie, ora 18 vremea va continua sa se inrautateasca in sudul si estul tarii si in zona Carpatilor Meridionali si Orientali.
In aceste regiuni va ninge abundent, iar stratul de zapada depus va fi consistent. Vantul va avea intensificari sustinute, cu viteze ce vor depasi la rafala 60…70 km/h, viscolind si spulberand zapada.
In Dobrogea si in sud-estul Munteniei, la inceputul intervalului, vor mai fi precipitatii mixte si se va produce polei.
In judetele Ilfov (inclusiv municipiul Bucuresti), Teleorman, Giurgiu, Arges, Dambovita, Prahova, Calarasi, Ialomita, Buzau, Braila, Galati, Vrancea, Constanta, Tulcea, Mehedinti, Dolj si Olt va fi viscol puternic.
Vantul va depasi la rafala 80…90 km/h determinand diminuarea severa a vizibilitatii (sub 50 m) si troienirea zapezii.
Dupa intervalul mentionat vremea va deveni geroasa mai ales noaptea si dimineata, in special in centrul, estul si sudul tarii.
Daca vreti sa aflati mai multe despre vremea pe 15 zile, intrati pe Vremea.Apropo.ropentru a afla informatii exacte, atat din Romania, cat si din cele mai importante 20 de orase ale Europei.
Primarul Capitalei Sorin Oprescu le-a cerut bucurestenilor sa nu mai iasa din case, cu masinile personale, dupa ora 20. "Important e ca maine bucurestenii sa-si poata duce copiii la scoala si sa poata ajunge la serviciu. Astfel, utilajele de deszapezire trebuie lasate sa-si faca treaba", a mai spus primarul.