Averile politistilor din Hunedoara, controlate

20 02. 2002, 17:57
Mulți dintre polițiștii din județ au stat ca pe jar în timpul controalelor de la centru, care priveau averile adunate cu atâta truda. "Greii", ce-i drept, nu s-au prea sinchisit, fiindca aveau spatele asigurat. Însa, ceilalți, cei cu trese mai puține, zice-se, au

Mulți dintre polițiștii din județ au stat ca pe jar în timpul controalelor de la centru, care priveau averile adunate cu atâta truda. „Greii”, ce-i drept, nu s-au prea sinchisit, fiindca aveau spatele asigurat. Însa, ceilalți, cei cu trese mai puține, zice-se, au cam tremurat.

Iar unul dintre ei, umbla vorba prin orașul de la poalele Cetații, un ‘ta-major, șofer pe mașina șefului care se ocupa cu asigurarea liniștii și ordinii, chiar avea de ce sa se teama.

Fiindca mult s-au minunat și s-au intrigat satenii dintr-o frumoasa localitate a județului, locul de naștere al fostului ministru al comunicațiilor, sat cu site pe Internet, când au vazut cum, din pamânt, din iarba verde, respectivul polițist și-a tras casa cu vreo 18 încaperi.

Pai daca el a putut una ca asta, șefii lui oare cât pot?

[Hunedoreanul]