Averea din pivnita
In cercul exclusivist al colectionarilor, vinul nu e doar o simpla bautura: este deopotriva indiciul unui standard de viata si o investitie, pentru ca o sticla bine pastrata poate ajunge sa valoreze sute sau chiar mii de euro. Pivnitele catorva colectionari romani rivalizeaza deja, prin valoarea lor, cu plasamentele imobiliare, cu profiturile de la bursa sau cu conturile bancare.
Vinul ajuta de minune in momentul de incepere a negocierilor cu sefi de corporatii. In jurul unui pahar de vin se destinde atmosfera si se dezleaga limbile“, spune omul de afaceri Mihai Miron. In timpii de respiro din negocieri, afirma Miron, partenerii din jurul mesei se implica in discutiile despre vin si vie. Iar omul de afaceri si-a petrecut ceva vreme la masa negocierilor: in 1998 si apoi in 2003 a vandut pachetele de actiuni detinute la grupul Europharm, alcatuit dintr-o fabrica de medicamente, o companie de distributie si o retea de farmacii. Partenerul de negocieri si, in cele din urma, cumparatorul a fost corporatia britanica GSK, al doilea producator mondial de medicamente.
De la descoperirea pasiunii pentru vin si pana la colectie nu e decat un pas – conditionat, e adevarat, de puterea financiara. Ca orice colectie, si cele de vinuri costa: pentru o singura sticla se pot cheltui sute sau mii de euro. Ca orice investitie insa, si cele in vin promit: o sticla bine aleasa – ca renume al producatorului si al recoltei – si pastrata in conditii potrivite poate ajunge sa-si creasca de cateva ori valoarea in numai cativa ani. Castigul se multiplica odata cu numarul de sticle din colectie – de zeci, sute sau chiar mii de ori. In general, pe piata se vand in proportie de 90% vinuri de masa si 9% sunt vinuri de calitate, cu „carte de vizita“. Si doar 1% din vinuri sunt cele ce au valoare istorica si merita un loc in colectii.
In Romania s-a dezvoltat in ultimii ani un concept hibrid al colectionarului de vin, pentru care selectia de vinuri asezate in pivnita s-a bazat mai cu seama pe preferintele de gust decat pe valoare. Startul pentru o colectie de vinuri nu este insa chiar la indemana oricui. Un colectionar are nevoie de la bun inceput fie de o camera dotata cu eurocavuri (frigidere speciale), fie cu climatizare (pentru ca depozitarea vinurilor se face la temperatura si umiditate controlate). „Vinul este ca o fiinta vie: ii poti asigura o viata mai lunga daca ai grija de el sau il poti omori daca nu o faci“, declara Marinel Burduja, prim-vicepresedinte al Raiffeisen Bank.