Avem o nouă Miss Universe România 2010
Contractele pe care aceasta urma să le semneze cu Organizaţia
Miss Universe România şi cu Organizaţia Miss Universe de la New
York prevăd o serie de activităţi care necesită multe ore de
pregătire, prezenţa la evenimente publice şi participarea
candidatei României în cantonamentul de pregătire din Statele Unite
ale Americii.
Alexandra Cătălina Filip este dansatoare profesionistă şi campioană
naţională (2008 – 2010) la mai multe secţiuni de dans sportiv.
„Antrenamentele pentru competiţiile internaţionale de gen nu pot fi
întrerupte şi nici măcar programul de studiu nu poate fi scurtat,
pentru că altfel risc să nu mă pot prezenta la înălţime în toate
competiţiile de dans la care îmi doresc să particip”, a declarat
Alexandra Cătălina Filip.
În consecinţă, următoarea concurentă clasată, respectiv Oana
Paveluc, va fi încoronată Miss Universe România 2010 şi va
reprezenta ţara la competiţia internaţională, ce se va desfăşura în
Las Vegas, pe 23 august.
Oana Paveluc este din Braşov şi are 18 ani. „Nici n-am visat că
rezultatele se mai pot schimba. Oricum, eu eram extrem de fericită
şi cu premiul I şi premiul presei, pentru că Miss Universe România
este cel mai important concurs de frumuseţe din ţară. Acum că
situaţia s-a schimbat total, parcă trăiesc un vis”, a spus Oana
Paveluc.