Automobilul se pregateste sa moara

10 01. 2006, 14:07
Sunt atatea masini pe sosele, incat simt cum isi face loc in mine vechiul dispret budist pentru miscare. Vocatia de calator cu tramvaiul, atipita langa amintirile de la metrou, da si ea semne de trezire la fiecare ambuteiaj. In aglomeratia din ce in ce mai mare de pe arterele Bucurestiului

Sunt atatea masini pe sosele, incat simt cum isi face loc in mine vechiul dispret budist pentru miscare. Vocatia de calator cu tramvaiul, atipita langa amintirile de la metrou, da si ea semne de trezire la fiecare ambuteiaj. In aglomeratia din ce in ce mai mare de pe arterele Bucurestiului eu pot intrezari moartea sofatului. Cearcanele automobilului, paloarea, tusea si tremuratul lui sunt semne letale care se ghicesc in orice semafor stricat, in toate claxoanele si injuraturile sincrone din viermuiala unei intersectii blocate. Inzecirea, insutirea, inmiirea, inmilionirea parcului auto produce sufocarea ideii de miscare si decesul prin obezitate al conceptului de masina. Supranumerarul de caroserii inchide orizontul deplasarii, anuleaza teoremele libertatii, aresteaza soferul si-l arunca in temnita unui asfalt limitat, din ce in ce mai stramt. Peste cativa ani, prin lume va circula un miliard de masini. De cate sosele e nevoie pentru ca puhoiul asta sa se miste? Cat bitum trebuie turnat in capul naturii daca cinci sute de milioane de automobile vor sa circule simultan, trei sute de milioane sa depaseasca, iar doua sute de milioane sa traga pe dreapta? Cat din treimea planetara rezervata uscatului va fi pavata cu ciment auto si cat va trebui sa se restranga litosfera libera pentru a supravietui? In numele miliardului de masini, un tsunami de asfalt va izgoni teritoriile verzi din calea obsesiei pentru deplasare. Crizantema, dropia, capriorul, narcisa, cartita, botgrosul, nevastuica si ultimul mistret scapat din catarea lui Nastase vor incepe rezistenta in parcari. Apocalipsa dupa Otto si Diesel arata mai rau ca meteoritul Tunguska.

Nu-i o noutate: departamentele New Product Development ale producatorilor auto lucreaza doar la strategii de masaj al orgoliului si la tehnici de masturbare a subconstientului. Prin urmare, traiectoria de dezvoltare a masinilor prinde o periculoasa forma exponentiala. Imperativul MMMMMT (mai mult, mai mare, mai tare) patrunde cu perfidia unei supradoze direct in vena clientului. Exagerarile industriei vand adrenalina si miraj la suprapret, dupa care conduc multimea la contracte, sa se trateze de sevraj. Mai multi cai-putere pe mai putini metri patrati de asfalt inseamna mai multa moarte si mai putina libertate. Mai multi bani dati pe bolid inseamna mai multa dorinta de a-i rascumpara, mai multa nerabdare de a-i vedea la treaba si, inevitabil, mai mult risc.

Citeste mai mult in ProMotor