Austria va interzice majorarea prețului combustibililor de sărbători
„Am primit sute de mailuri de la cetățeni care susțin că politicienii nu sunt interesați de ceea ce se întâmplă (creșterea prețului la combustibil – n.r.)”, a afirmat ministrul. El a mai declarat că se dorește elaborarea unui sistem ce vizează introducerea unui „coridor de prețuri” valabil pentru perioade în care circulația este foarte intensă, precum perioada concediilor și sărbătorilor. Prin acest sistem, companiilor petroliere li se va interzice să perceapă un preț mai mare pe litrul de benzină decât în cele zece zile premergătoare perioadei de concedii.
Mitterlehner a calificat acțiunile companiilor petroliere, care măresc prețurile în perioada sărbătorilor, fără să ia în calcul nevoile consumatorilor, ca fiind „inacceptabile”. El a justificat decizia de a introduce acest sistem din cauza creșterii exorbitante a prețului combustibilului în perioada recentelor sărbători de Paști, deși pe piața internațională nu s-au înregistrat tendințe de creștere a prețurilor.
Sistemul este deja introdus în Luxemburg și Slovenia.