Augusta Lazarov: „Îmi doresc copii”

Apropo.ro / 21.03.2012, 13:30
Augusta Lazarov:
Augusta Lazarov se gândește să-și refacă viața, inclusiv să devină mamă.

La doi ani și jumătate de la decesul lui Valeriu Lazarov, celebrul producător de televiziune, Augusta Lazarov, fosta sa soție, se găndește să își refacă viața și să devină mamă.

Deși îi este foarte greu fără el, Augusta ia în calcul și posibilitatea unei noi relații, alături de un alt bărbat.

Augusta știe că trebuie să meargă mai departe în această viață, deși Lazarov nu mai este alături de ea.

Augusta alaturi de Valeriu Lazarov

Augusta, alături de regretatul Valeriu Lazarov

E greu să mă împac cu gândul pierderii lui. Sunt momente în care nu mă împac cu gândul, dar nu e nimic de făcut. Dacă aș putea face ceva să revină, aș face-o. Dar sunt conștientă că nu pot face și atunci singura variantă e să merg mai departe și să găsesc puterea interioară și încrede­rea care să mă motiveze să continui”, a declarat Augusta

„Sunt multe trăiri peste care tre­buie să treci și e greu, atâta vreme cât eu l-am iubit foarte mult și a fost o poveste incredibilă. Pentru mine, fiindcă pentru el nimic n-a fost incredibil, știa că așa trebuie să se întâmple…”.

În vârstă de 38 de ani, Augusta vrea să devină mamă, mai ales că iubește mult copiii: „Îmi plac foarte mult copiii. Me­reu, când văd un magazin cu hăi­nuțe pentru copii, nu mă abțin să nu intru să mă uit la hăinuțele alea mititele, colorate și pufoase. Și mi-aș dori să am proprii copii, într-o bună zi. Dar ei vor veni la momentul po­trivit, sunt convinsă. Iar dacă nu se va întâmpla niciodată, sunt împăca­tă și cu gândul ăsta”.