Augusta Dumitraşcu (38 de ani) şi Andreas Petrescu (38 de ani) au fost uniţi în primul rând de profesii, el fiind actor, regizor şi prezentator tv, iar ea creierul emisiunilor de divertisment de la Antena 1 şi soţia celui mai titrat producător român de televiziune, regretatul Valeriu Lazarov.
“Se sfătuiesc, discută mult despre profesiile lor, ba chiar el ţine cont de opiniile Augustei, pentru că este o femeie cu simţ estetic dezvoltat şi cu experienţă în media”, a povestit o sursă din anturajul celor doi pentru click.ro.
Foto: TVR 1
Cel mai răsunător succes din cariera lui Andreas Petrescu este bifat cu piesele de teatru “Mă mut la mama” şi “Mă mut la… tata”, pe care le-a scris şi în care joacă alături de Adriana Trandafir, Adrian Păduraru şi Gabriel Fătu.
Spectacolele au loc cu casa închisă, au fost peste 300 de reprezentaţii, în trei ani, şi cântăresc greu în CV-ul lui Andreas Petrescu.
“Am decis să nu mai vorbesc despre viaţa mea privată. Am făcut-o cândva şi nu a fost bine, iar de atunci m-am lecuit”, a declarat el pentru aceeaşi sursă.