Audiențele cresc!
Consumul de televiziune a continuat sa creasca și în 2005 în lume, dupa cum constata un studiu al Eurodata TV Worldwide (un departament al companiei franceze Médiamétrie) desfașurat în 64 de țari. Media mondiala a urcat astfel la trei ore și patru minute pe zi de privit la televizor pentru fiecare persoana. Creșterea e semnificativa mai ales daca o comparam cu anul 1995: într-un deceniu, durata medie a timpului petrecut în fața micului ecran a crescut cu 28 de minute pe zi. Fața de anul precedent în care au fost colectate date – 2004 – creșterea e însa mica, de numai un minut.
Ceea ce e însa important de observat este ca, din punctul de vedere al analiștilor, diferențe atat de mici se traduc fie într-un consum de televiziune mai mare pentru așa-numiții „mari consumatori” (cei care urmaresc programele tv timp de cel puțin trei ore pe zi – de obicei, fiind vorba de patru ore sau mai mult), fie în înmulțirea acestor consumatori de categorie grea. În plus, exista importante diferențe regionale și între țari.
Deloc surprinzator, japonezii se afla pe primul loc; cei mai avizi telespectatori din lume se uita la televizor, în medie, 5 ore și 11 minute pe zi, în timp ce americanii îi urmeaza în top cu o medie zilnica de 4 ore și 31 de minute. Continentul asiatic a rezervat și o surpriza: cu o medie cu mult peste cea a acestei regiuni geografice (doua ore și 34 de minute), pakistanezii sunt printre cei mai avizi telespectatori, urmarind programele de televiziune timp de 3 ore și 17 minute. Pana la urma, și democrația, oricat de imperfecta ar fi la Islamabad, are avantajele ei…
Europenii și locuitorii Americii Latine se afla la mica distanța de pakistanezi, cu medii zilnice de 3 ore și 15 minute, respectiv 3 ore și 16 minute. În Israel media este de 3 ore și 17 minute, exact cat în Africa de Sud, în timp ce în Liban, o țara aflata în plin proces de democratizare, consumul de televiziune e semnificativ mai ridicat: 3 ore și 37 de minute.
Filmele, serialele, telenovelele și desenele animate reprezinta segmentul cel mai important în structura programelor tv, dupa care urmeaza divertismentul, cu peste 30%. La nivel global, acestea reprezinta, luate la un loc, 44% dintre programe, comparativ cu 38% (divertisment) și 18% (programe de știri). O alta surpriza o reprezinta ponderea din ce în ce mai ridicata a audienței serialelor, care au înregistrat 64% dintre varfurile de audiența (fața de 50% cat obținusera în 2004).
Succesul serialelor vine în detrimentul filmelor, care, în 2005, nu reușit sa obțina decat 16% dintre varfurile de audiența.
Marele șoc pe care îl reprezinta acest studiu, care include pentru prima oara China, este detronarea campionului tradițional: finala campionatului de fotbal nord-american, Superbowl, nu mai este cel mai urmarit program tv din lume! Afla mai multe despre subiectul acesta numai din