Au revoir, Charles Aznavour
Nu ne spune încă “Adio!”, ci doar “La revedere!”. Unul dintre cei mai simpatizaţi şi mai longevivi artişti francezi se desparte de publicul său printr-o ultimă reprezentaţie de forţă şi talent. El s-a făcut cunoscut publicului din întreaga lume prin cele 1000 de cîntece compuse nu numai în franceză, ci şi în engleză (aprox. 150 de melodii), italiană (aprox. 100), spaniolă (aprox. 70) şi germană (aprox. 50), dar şi prin apariţia în peste 60 de filme. Deşi octogenar, Charles Aznavour a avut încă energia să lanseze anul trecut un dublu album de duete, intitulat “Duos”, ce conţine înregistrări, mai vechi ori mai noi, realizate în New York, Londra, Paris şi Bologna. De notat că pe disc apar numele unor la fel de mari artişti ai lumii, precum Placido Domingo, Elton John, Céline Dion, Julio Iglesias, Liza Minelli, Laura Pausini, Nana Mouskouri, Paul Anka, Bryan Ferry, Johnny Hallyday, Carole King, Dean Martin, Edith Piaf, Frank Sinatra ş.a.
Presa franceză s-a grăbit să-i anunţe mai repede retragerea nu numai de pe scenă, ci şi din viaţă, aluzie la care Aznavour le-a replicat celor de la “Paris Match” că degeaba au pregătit deja ediţia specială dedicată morţii sale, întrucît, pînă cînd ştirea va coincide cu realitatea, editorilor “li se vor îngălbeni acele pagini”. Avînd în vedere că, în urmă cu doar şase luni, Aznavour încheia un turneu în America de Sud, cu puţin înainte de lansarea albumului de duete, e clar pentru toată lumea că, în ciuda vîrstei, artistul continuă să-şi facă planuri şi să guste viaţa din plin. Nici popularitatea lui nu pare să fi pălit cu trecerea timpului, avînd în vedere faptul că biletele puse în vînzare pentru concertul din 21 iulie susţinut în Cartagina, în cadrul festivalului tunisian de muzică ce se organizează anual în Teatrul roman, s-au epuizat în doar cîteva ore. “Istoria va reţine că mi-am ales Cartagina, pentru retragere”, a spus cu mîndrie starul.
La festivalul care se desfăşoară între 9 iulie şi 17 august în Cartagina participă şi alţi invitaţi de seamă, care susţin recitaluri pe aceeaşi scenă cu artişti din Tunisia, Liban, Egipt, India, Coreea, Pakistan, Irak, Algeria, SUA, Franţa, Italia, Mali şi Benin. Este vorba despre Patricia Kaas (2 aug.), Nathalie Cardone (5 aug.), Cheb Khaled (9 aug.), Orchestra celor 100 de viori ţigăneşti din Budapesta (4 aug.) şi Orchestra simfonică din Viena (17 aug., în încheierea festivalului).