Au început audiţiile pe nevăzute la “Vocea României”

11 08. 2013, 08:00

Scena a fost luată cu asalt de adevărate personaje. Nu mică le-a fost mirarea antrenorilor când au aflat că cei care le-au întors scaunele sunt poliţişti, primari, oameni de afaceri sau doctoranzi în genetică.

Artişti care au pătruns deja pe piaţa muzicală românească au încercat şi ei să întoarcă scaunele celor patru antrenori pentru că un scaun întors este un pas în cariera pentru fiecare dintre ei. În competiţie au intrat aşadar Stella, pe care ascultătorii o cunosc din  featuringul cu Matteo în piesa “Push it”, Răzvan Onilă, fratele unui fost component al trupei Axxa, fostul solist al trupei Desperado, Alexandru Anghel, fratele Monicăi Anghel sau Munner, fost concurent în primul sezon al show-ului “Românii au talent”, care de curând a lansat un featuring împreună cu cei de la Mandinga, pe piesa “Bling”.

Nici Pavel Bartoş, prezentatorul show-ului de la PRO TV, nu va uita aceste “Audiţii pe nevăzute”. În timp ce intervieva susţinătorii unui concurent, Pavel a aflat că a devenit unchi, sora lui aducând pe lume un băieţel. Actorul aştepta această veste, vorbea despre momentul care se apropia, dar nu se aştepta ca el să se întâmple tocmai în timpul unui interviu!