Au fost lansate primele imagini din „Stranger Things: Sezonul 4”, de la Netflix. Serialul va fi lansat în două volume, prima parte va fi disponibilă din 27 mai, iar cea de-a doua din 1 iulie.
Au trecut șase luni de la bătălia de la Starcourt, care a semănat teroare și distrugere în Hawkins. Având încă de suferit de pe urma acesteia, grupul nostru de prieteni trebuie să se despartă pentru prima dată, iar complicațiile vieții de liceu nu le-au ușurat existența. În această perioadă marcată de vulnerabilitate, apare o nouă și înspăimântătoare amenințare. Dezlegarea groaznicului mister al acestei amenințări ar putea pune capăt, în sfârșit, ororilor din Lumea Răsturnată.
De la lansarea sa în 2016, fenomenul global Stranger Things a câștigat peste 65 de premii și 175 de nominalizări, inclusiv la premiile Emmy, Globurile de Aur, Grammy, SAG, DGA, PGA, WGA, BAFTA, Peabody, AFI – Programul anului, People’s Choice Awards, premiile MTV pentru film și televiziune, Teen Choice și multe altele. Având trei nominalizări la premiul Emmy pentru Cea mai bună dramă, serialul este unul dintre titlurile cele mai vizionate pe Netflix – sezonul 3, cu 582 de milioane de ore de vizionare, se află pe locul doi în lista Netflix Top 10 pentru cel mai vizionat serial în limba engleză, iar sezonul 2, cu 427 de milioane de ore de vizionare, este pe locul 10 în acest top.
Stranger Things a fost creat de frații Duffer și este produs de Monkey Massacre Productions și 21 Laps Entertainment. Frații Duffer sunt și producătorii executivi ai serialului, alături de Shawn Levy și Dan Cohen de la 21 Laps Entertainment și de Iain Paterson.
Foto: Netflix
CITEȘTE ȘI: „Stranger Things” se va încheia cu sezonul 5 pe Netflix. Sezonul al patrulea are dată de lansare