ATUNCI ŞI ACUM | Cât de mult s-a transformat fetiţa care a ridicat România în picioare. O mai recunoşti? Cum arăta acum 20 de ani

03 12. 2019, 10:55

În 1999, Maria Olaru cucerea lumea, la Campionatul Mondial de gimnastică din Tianjin, China, când devenea campioană mondială absolută.

Avea doar 17 ani, iar un an mai târziu decidea să se retragă din activitate.

Acum, la 20 de ani distanţă, Maria are 37 de ani şi este o femeie în toată firea, mult schimbată faţă de perioada în care era una din gimnastele de top ale lumii.

Maria Olaru este una din cele două gimnaste din România care au reuşit de-a lungul timpului să câştige titlul mondial absolut


O imagine surprinsă în urmă cu 19 ani, cu ocazia primirii la Palatul Cotroceni a gimnastelor medaliate la CM din China | MEDIAFAX FOTO

Maria a început gimnastica la vârsta de 6 ani în oraşul natal Fălticeni, pentru ca, mai apoi, la vârsta de 7 ani, să înceapă gimnastica de performanţă la CSS Cetate Deva. La doar 11 ani, în 1993, este promovată în lotul de senioare, făcând faţă cu brio cerinţelor de pregătire. După un an de pregătire la echipa naţională, staff-ul tehnic decide ca ea să fie transferată din nou la clubul Cetate Deva (în aceeaşi incintă cu lotul olimpic), deoarece vârsta sportivei era prea mică. În 1996 revine la lotul olimpic, dar de data aceasta în cadrul celui de junioare, aflat în Bucureşti la acea vreme, un curs firesc având în vedere vârsta sportivei. În acest interval participă la Campionatele Europene de Junioare din Anglia (Birmingham), unde cucereşte locul întâi la sărituri, devenind astfel Campioană Europeană. După acest Campionat European, revine la Deva şi se alătură din nou lotului olimpic de senioare.

Din 1998, Maria Olaru participă la competiţiile de senioare, câştigând medalia de aur cu echipa şi cea de argint la sărituri, la Campionatele Europene din Rusia (Sankt Petersburg). În anul urmator, 1999, participă la Campionatele Mondiale din China (Tianjin), unde câştigă medalia de aur cu echipa, aur la individual compus, bronz la sărituri. Maria Olaru a ajuns în 3 finale pe aparate la acest campionat, şi anume: sărituri (locul III), paralele (locul VI) şi bârnă (locul IV). Titlul mondial la individual compus este al doilea din istoria gimnasticii feminine româneşti, primul fiind obţinut de Aurelia Dobre în 1987 la Campionatele Mondiale de la Rotterdam, Olanda.

Maria a fost una dintre cele mai înalte gimnaste (1.63 cm) de la sfârşitul anilor 90. I-au plăcut toate aparatele, fiind astfel o gimnastă completă şi afirmându-se în special la individual compus. La finalul anului 2000, Maria Olaru decide să se retragă în glorie din activitatea competiţională.