AT&T cumpara parți din KPNQwest
AT&T a renunțat, vinerea trecuta, la oferta sa pentru achiziționarea întregii companii KPNQwest, dar este interesata în continuare de cumpararea anumitor divizii ale firmei olandeze și mai ales rețeaua pan-europeana de fibra optica EuroRings, a carei lungime este de aproximativ 25.000 de kilometri, au declarat surse apropiate afacerii, citate de The Wall Street Journal (WSJ).
Potrivit acelorași surse, AT&T, unul dintre cei mai mari operatori de telecomunicații din Statele Unite și din lume, a trimis o echipa compusa din 12 experți la sediul KPNQwest din Amsterdam, în încercarea de a încheia foarte repede o tranzacție.
„Echipa AT&T este singura pe care o știu ca poarta, în acest moment și în aceasta cladire, discuții cu managementul KPNQwest”, a declarat un purtator de cuvânt al companiei olandeze.
Alte companii doresc la rândul lor sa cumpere parți din KPNQwest. Potrivit sursei citate, printre acestea se numara British Telecommunications, Cable&Wireless și Energis, toate din Marea Britanie, dar și Level 3 Communications, Infonet Services și Verizon Communications din Statele Unite.
Saptamâna trecuta, potrivit presei internaționale, AT&T era dispusa sa plateasca aproximativ 200 de milioane de dolari (214 milioane de euro) pentru întreaga KPNQwest, în condițiile în care rețeaua EuroRings este evaluata la aproximativ 300 de milioane de euro.
„Oricum”, au declarat surse apropiate afacerii, „este foarte posibil ca rețeaua sa fie vânduta pe bucați și la prețuri de chilipir, data fiind recesiunea de pe piața telecomunicațiilor”.
Potrivit WSJ, între timp creditorii finalizeaza vânzarea activelor din Europa de Est catre un consorțiu condus de o banca înca nenominalizata.
„Vânzarea ar putea aduce aproximativ 50 de milioane de dolari, care vor intra însa în conturile bancilor la care KPNQwest are datorii de aproximativ 300 de milioane de dolari”, conform cotidianului.
Operarea rețelei pan-europene pentru transmisii de date a KPNQwest costa aproximativ un milion de dolari pe zi, iar susținatorii financiari ai companiei au renunțat, saptamâna trecuta, sa investeasca pe termen nelimitat pentru derularea operațiunilor, arata sursa citata.
Pe de alta parte, colapsul KPNQwest a parut marți ca a atins punctul critic, potrivit publicației electronice Total Telecom.
„Filiala suedeza a KPNQwest a cerut la rândul sau intrarea în procedura de faliment și au existat informații potrivit carora principalul „centru nervos” (Network Operations Center sau NOC) al inelului belgian al rețelei de fibra optica EuroRings a fost pe punctul de a se închide”, arata sursa citata.