Ați mai văzut un model care să arate așa?

19 04. 2013, 17:30

La defilarea Lenny din cadrul Săptămânii Modei din Rio de Janeiro, mai multe modele au demonstrat prin apariția lor pe catwalk că „slab” nu înseamnă neaparat „tonifiat” sau „sănătos”.

Având în vedere că manechinele au purtat costume de baie, posterioarele lor au fost expuse și nu puține au fost cazurile în care fetelor le lipsea tonusul muscular – ceea ce câțiva specialiști în fitness și nutriție au explicat că este rezultatul dietelor drastice și al absenței exercițiilor fizice.

Model de la Saptamanii Modei din Rio de Janeiro

„Nu e niciun secret că o dietă proastă, lipsa odihnei, lipsa exercițiilor fizice, cofeina și fumatul nu sunt bune pentru corpurile noastre”, a declarat Sheldon Stringer, un antrenor personal, pentru Daily Mail.

„Principala cauză a celulitei este simplă: un regim alimentar prost, compus din maâcăruri grase, combinat cu lungi perioade de înfometare și deshidratare. În cazul modelelor, stresul de a arăta cât mai bine, faptul că nu mănâncă pentru a rămâne slabe și faptul că lucrează foarte mult, cu puține ore de somn, rezultă în acumularea de celulită. Din cauza lipsei alimentelor sănătoase, masa lor musculară este compromisă, deoarece organismul lor este înfometat în majoritatea timpului, ceea ce duce la mușchi flasci”, a mai explicat antrenorul.