Atenționare de cod galben și viscol de joi până vineri

De: Carmen Ulian / 05.03.2015, 08:30
Atenționare de cod galben și viscol de joi până vineri
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o avertizare cod galben de precipitații în cea mai mare parte a țării, valabilă în intervalul 5 martie, ora 13.00 - 6 martie, ora 16, iar de vineri ninsorile se vor extinde în aproape toată țara.
Județele afectate vor fi Timiș, Caraș-Severin, Gorj, Mehedinți, Hunedoara, Vâlcea, Gorj, Dolj și zonele de munte din județele Cluj, Sibiu, Argeș, Dâmbovița, Brașov, Covasna, Harghita, Neamț, Vrancea, Botoșani, Suceava și Maramureș.
 
Astfel, în intervalul menționat, vor cădea precipitații în cea mai mare parte a țării. În zona montană și în regiunile sud-vestice vor fi precipitații mai ales sub formă de ninsoare și, îndeosebi la altitudini mari, se va depune strat consistent de zăpadă. Cantitățile de precipitații vor depăși local 15 – 20 de litri pe metru pătrat și izolat 30 – 35 de litri pe metru pătrat.
 
 În Dobrogea, sudul Munteniei și al Moldovei vor predomina ploile, iar în restul teritoriului precipitațiile vor fi mixte. Vântul se va intensifica în majoritatea regiunilor, iar la munte va depăși la rafală 60 km/h, viscolind ninsoarea.
 
 
Meteorlogii au emis un al doilea cod galben de ninsoare care va intra în vigoare vineri, 6 martie, de la ora 16.00, până sâmbătă, 7 martie, la ora 16.00,  și care va afecta cea mai mare parte a țării, fiind excluse județele din nord-vest și centrul țării.
 
În intervalul menționat vor cădea precipitații mai ales sub formă de ninsoare în toate zonele montane, în Oltenia, Muntenia, centrul și sudul Moldovei, cea mai mare parte a Transilvaniei și în sudul Banatului. În restul teritoriului precipitațiile vor fi mixte.
 
Cantitățile de precipitații vor depăși local 15 – 20 de litri pe metru pătrat și, izolat, 30 de litri pe metru pătrat în regiunile sudice, estice și centrale. La munte, stratul de zăpadă nou depus va fi consistent.
 
Vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor cu viteze ce vor depăși 50 km/h, mai ales în sud. La munte vor fi rafale de peste 70 km/h, viscolind și spulberând zăpada.